SRI: Nu avem vizibilitate suficientă pentru a putea estima impactul atacului cibernetic la nivel național

SRI: Nu avem vizibilitate suficientă pentru a putea estima impactul atacului cibernetic la nivel național
Publicat: 13/05/2017, 13:03
Actualizat: 13/05/2017, 13:12

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI), Ovidiu Marincea, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că SRI nu are vizibilitate suficientă pentru a putea estima impactul la nivel național al atacului de timp ransomeware și că acesta poate afecta orice sistem Windows ce nu are actualizarea de securitate MS17-010, prin urmare o astfel de amenințare, un atac cu acest tip de ransomware, nu vizează anumite entități.

Totodată, organizațiile ar trebui să se asigure că au sistemele de operare Windows actualizate la zi, a mai precizat Ovidiu Marincea.

Ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că nu există date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României fiindcă nu există nici o obligație pentru companii sau instituții să raporteze astfel de situații. Acesta recomandă actualizarea sistemului de operare.

„Nu avem date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României. Nu există nici o obligație pentru operatori să raporteze și avem doar cifre parțiale. Același lucru se întâmplă și cu instituțiile statului. Sunt situații în care nici nu știu de astfel de atacuri. În cazul anumitor atacuri îți dai seama fiindcă sunt criptate fișierele și ți se cere o sumă de bani ca să le decripteze. Dar foarte multe atacuri nu sunt vizibile și lumea nu știe de ele. Pot să stea sute de zile în sisteme și deținătorul sistemului să nu aibă nici cea mai vagă idee că e un atac în derulare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Jianu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Acesta a transmis însă o recomandare către populație, companii și insituțiile statului: „Trebuie actualizat sistemul de operare acum, urgent! Trebuie actualizeze aplicațiile software pe care acest sistem de operare le utilizează, folosit un sistem antivirus și trebuie făcut backup la date, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre persoane. Dacă sunt informații importante sau sensibile, să le pună pe un dispozitiv de stocare extern, tip memory stick, hard disk, CD etc. Aceste lucruri trebuiesc făcute acum!”, a subliniat Jianu.

Peste 75.000 de atacuri cibernetice au fost semnalate în ultimele 24 de ore, în aproape 100 de țări, vizând în principal sisteme informatice ale instituțiilor, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia, Germania, Italia, Vietnam sau Spania, conform BBC News online. Hackerii au declanșat atacul „WannaCry”, folosindu-se de un virus din kitul de instrumente de supraveghere ale Agenției Naționale de Securitate americane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații