TOP 10 epidemii care au ucis mai mulți oameni decât orice război

TOP 10 epidemii care au ucis mai mulți oameni decât orice război
Publicat: 20/05/2017, 00:36
Actualizat: 20/05/2017, 18:22

Putine cuvinte au o incarcatura atat de macabra si o istorie atat de dureroasa precum termenul „ciuma”. Oroarea si mizeria au stapanit o omenire parca blestemata, intr-o vreme in care bolile infectioase scriau istoria si faceau legea. Dusmani invizibili au decimat populatii, au pus capat familiilor, si in final, au facut intr-un timp extrem de scurt mai multe victime decat orice razboi.

O epidemie se declanseaza atunci cand boala afecteaza un numar foarte mare de oameni care formeaza o populatie dintr-o zona geografica restransa. Atunci cand numarul persoanelor afectate creste proportional cu marirea ariei de actiune, vorbim despre o pandemie. Umanitatea a devenit mai expusa atacurilor microbiene odata cu domesticirea animalelor, care sunt, la randul lor, purtatoare de virusi transmisibili. Pe masura ce oamenii isi mareau teritoriile, contactul cu microbi pe care altfel nu ar fi avut sansa sa ii intalneasca, a devenit o realitate necrutatoare. Prin depozitarea hranei au fost atrase in spatiul uman si alte specii de rozatoare purtatoare de boli.

Per total, progresul sustinut al rasei umane a adus cu sine si mari neajunsuri. Insa lucrurile nu se sfarsesc aici. Oamenii au inceput sa creeze baraje si lacuri artificiale in apropierea comunitatilor. Apa statuta, un mediu prielnic pentru microbi, a atras si o tantarii, care s-au transformat repede in transmitatori perseverenti de maladii.

Pe masura ce revolutia tehnologica si industriala a permis calatoriile rapide de la un capat la altul al lumii, epopeea microbilor a intrat intr-o noua era. In mod ironic, tocmai curiozitatea si inteligenta umana care au generat noi si noi stadii de evolutie au fost si cele care au pregatit terenul pentru cel mai temut si invizibil dusman: microbul. Omenirea nu trece singura prin procesul evolutiei, microbii o urmeaza pretutindeni.

Top 10 epidemii

Variola

Inainte ca exploratorii europeni, cuceritorii si colonizatorii sa invadeze Lumea Noua, la inceputul anilor 1500, Americile gazduiau o populatie estimata la 100 de milioane de nativi indieni. In timpul secolelor ce au urmat, bolile epidemice au miscorat drastic numarul acestora, reducandu-l la un numar cuprins intre 5 si 10 milioane. Incasii sau aztecii au construit orase impunatoare, insa nu au avut la dispozitie indeajuns de mult timp pentru a locui pe o perioada indelungata in comunitati, astfel incat sistemul lor imunitar nu era la fel de pregatit atacurilor bacteriologice precum cel al europenilor. In America, nici domesticirea animalelor salbatice nu a avut loc la o scara asemanatoare cu cea europeana.

Atunci cand europenii au acostat, pe langa prapadul material pe care l-au savarsit, au adus cu ei un blestem mult mai mare: moartea invizibila. Populatiile bastinase au fost victime usoare in fara microbilor care au calatorit peste ape prin intermediul gazdelor umane europene, care isi dezvoltasera deja imunitatea in cazul unor paraziti. Bastinasii americani nu aveau insa asa ceva, fiind adaptati la propriile conditii de mediu. Printre cele mai groaznice maladii dezlantuite in Lumea Noua s-a numarat si variola.

Gripa din 1918

In 1918, intregul mapamond isi concentra atentia asupra finalului Primului Razboi Mondial. Pana la sfarsitul anului, numarul de vieti pierdute in razboi ajungea la 37 de milioane. Soldatii supravietuitori nu isi doreau decat sa ajunga mai repede in mijlocul familiilor lor. Insa fericirea revederii avea sa fie de scurta durata. O noua maladie isi face simtita prezenta. Unii i-au zis gripa spaniola, in vreme ce altii au intiparit-o in memorie drept „Gripa din 1918”. Oricare i-ar fi denumirea, rezultatele pot fi traduse intr-un singur mod: 20 de milioane de victime in numai cateva luni. Timp de un an, gripa si-a urmat cursul, transformandu-se intr-o unealta mondiala a mortii. La nivel global, numarul victimelor s-a ridicat la o cifra astronomica: intre 50 si 100 de milioane de oameni. Din cauza numarului mare de persoane decedate si a ariei intinse afectate, multi considera gripa din 1918 ca fiind cea mai mare pandemie din istoria omenirii.

Chiar daca vorbim despre gripa, o afectiune tratabila in prezent, virusul care a provocat ravagiile in acel an era diferit. Era vorba de virusul aviar H1N1. Cercetatorii suspectau ca boala s-a transferat de la pasari la oameni in vestul mijlociu american. A fost denumita ulterior gripa spaniola dupa ce boala a facut in Spania nu mai putin de 8 milioane de victime. La nivel global, sistemul imunitar uman nu era pregatit pentru a face fata acestei amenintari. Miscarile masive de trupe de la sfarsitul primului razboi mondial au permis virusului sa se raspandesca pana la atingerea unor proportii pandemice.

Moartea Neagra

Care pline cu cadavre, familii intregi aflate pe patul de moarte, inchise in propria casa, regi si tarani pusi pe acelasi loc in fata mortii implacabile… Atunci cand vine vorba despre epidemii, putine inspira mai multa groaza decat Moartea Neagra. Considerata a fi prima pandemie adevarata, moartea neagra a ucis jumatate din populatia Europei din anul 1348, ajungand pana in China si India. „Marea moarte” a urmat caile razboiului si caile comerciale, decimand orase intregi si alterand permanent structurile politice, comerciale sau sociale.

Pentru multa vreme s-a crezut ca moartea neagra este o plaga epidemica, care se manifesta intr-o forma bubonica prin intermediul sobolanilor purtatori de paraziti, si intr-o forma pneumonica, pe calea aerului. Studiile recente par sa conteste acest lucru. Unii cercetatori sustin ca infricosatoarea moarte neagra nu era altceva decat manifestarea unui virus hemoragic, similar cu ebola, care se manifesta prin pierderi masive de sange. In prezent, cercetarile asupra ramasitelor umane posibilelor victime ale „ciumei” continua in speranta ca vor fi descoperite dovezi genetice care sa sustina aceste noi teorii.

Insa daca a fost vorba despre ciuma, atunci Moartea Neagra este inca printre noi. Cauzata de bacteria Yersinia pestis, boala poate constitui in continuare o amenintare in zonele foarte sarace, infestate de soareci si de sobolani. Medicina moderna poate trata cu usurinta aceasta afectiune in primele stadii, anulandu-i potentialul mortal. Simptomele includ glande inflamate, febra, tuse, respiratie anevoioasa si, in majoritatea cazurilor, eliminarea sangelui pe cale orala.

Malaria

Malaria nu reprezinta chiar o noutate in lumea bolilor epidemice. Mentiuni ale impactului devastator pe care l-a avut asupra omenirii dateaza de mai bine de 4.000 de ani, iar meritul apartine invatatilor greci care au lasat marturii scrise despre aceasta maladie. Istorii in care tantarul este indicat ca fiind responsabil de cauzarea si raspandirea acestei boli rasar des in textele medicale indiene si chinezesti. Inca de pe atunci, oamenii invatati au facut conexiuni importante intre malarie si apele statute in care se inmulteau tantarii.

Malaria este cauzata de patru specii de microbi Plasmodium, prezenti la alte doua specii: tantari si oameni. Atunci cand tantarii infectati se hranesc cu sange uman, acestia transmit microbii. Odata aflati in sange, acestia cresc in interiorul celulelor rosii, distrugandu-le pe parcursul procesului. Simptomele includ febra, frisoane, transpiratie excesiva, dureri musculare si de cap. Manifestarile bolii pot fi medii sau pot conduce catre deces.

In 1906, Statele Unite ale Americii a angajat peste 26.000 de muncitori pentru a construi Canalul Panama. Dintre acestia, mai mult de 21.000 au fost spitalizati in urma contactarii malariei. Soldatii au fost printre cei mai afectati de aceasta boala. In timpul razboiului civil american, peste 1.316.000 de barbati au contactat virusul, dintre care 10.000 au murit. In timpul primului razboi mondial, malaria a imobilizat fortele britanice, franceze si germane timp de trei ani. Aproape 60.000 de soldati au murit de malarie in Africa si Sudul Pacificului in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Chiar daca au fost depuse eforturi extraordinare de eradicare a acestei boli, malaria continua sa puna probleme mai ales in regiunea sub-sahariana africana, care a fost exclusa din cadrul ariilor stropite cu insecticide. Anual, intre 350 si 500 de milioane de cazuri au loc in aceasta regiune. Dintre acestea, un milion se sfarsesc prin deces.

CITESTE CONTINUAREA ÎN DESCOPERĂ

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Ce salariu lunar are Elena Lasconi în Câmpulung Muscel. Câștigă dublu cât soțul ei
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Ancuţa Popoviciu a fost suspendată a doua oară din funcţie. Ce a făcut de data...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul...
Scenariul sumbru al unui dezastru național. Apel disperat către români: E singura soluție
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
(P) Cum să vă alegeți corect anvelopele de iarnă