Povestea celor cinci copii bolnavi care „locuiesc” în Spitalul de Urgență din Cluj arată o realitate crudă a sistemului medical românesc

Povestea celor cinci copii bolnavi care „locuiesc în Spitalul de Urgență din Cluj arată o realitate crudă a sistemului medical românesc
Publicat: 15/05/2017, 12:43

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Călin Lazăr, a declarat corespondentul MEDIAFAX că acești copii ocupă un loc în secție, iar dacă este nevoie de un pat de la Terapie Intensivă Intermediară, cazurile sunt redirecționate spre alte spitale.

„Avem cinci copii internați în permanență în Secția de Terapie Intensivă Intermediară a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii cu diverse afecțiuni neurologice și care au suferit o procedură chirurgicală, traheostomie, prin care au fost conectați la un ventilator pentru că nu pot respira singuri. Patru dintre ei necesită ventilator, unul fiind fără, și teoretic ar putea fi îngrijit și acasă, dar părinții se tem și nu putem să îl externăm. Copiii au vârste cuprinse între 6 luni la 4 ani, cel mai vechi, un băiețel, se află în spital din aprilie 2014. Un altul stă imediat de la naștere, avea o lună când a fost internat, nu putea respira singur, a împlinit deja 6 luni. Nu avem ce face cu ei. Locuiesc în spital, nu pot pleca acasă nici pentru o jumătate de oră. Ei ocupă un loc în secție și dacă avem nevoie de un pat de la Terapie Intensivă Intermeiară suntem nevoiți să redirecționăm cazurile spre alte spitale. În această secție avem 6 paturi din care 5 sunt ocupate”, a spus Lazăr.

Potrivit acestuia, copiii internați sunt în stare severă, sunt conștienți, dar nu se pot mișca pentru că sunt conectați la ventilator în condițiile în care mușchii nu îi mai ajută să respire.

„Aparatul le insuflă aer, unii sunt alimentați pe sondă. Sunt părinți care stau cu copiii, le oferim un pat lângă cel al copilului. CJAS decontează închirierea unui astfel de aparat de respirație, dar e dificil să stea un părinte 24 de ore din 24 lângă copil să verifice dacă funcționează, dacă nu s-a oprit, pentru că minorul depinde efectiv de acel aparat. În alte țări sunt îngrijiți la domiciliu, la noi nu are cine face acest lucru. Sunt situații în care copilul are nevoie de îngrijiri pe spital și îl ținem în secția de Terapie Intensivă, destinată salvării altor cazuri, blocăm paturi pentru că nu există secții de cronici în țară. Un astfel de pacient nu este în fază terminală, poate trăi și 20 de ani așa. Pentru o familie este o tragedie acasă. Unii părinți se tem să îi îngrijească acasă, astfel că suntem obligați să îi ținem în spital, nu putem să îi dăm afară”, a mai spus Călin Lazăr.

Acesta consideră că ar trebui create, la nivelul Ministerului Sănătății, structuri de îngrijiri pacienți cronici, cu personal calificat, pentru partea de medicină, cu un medic și două asistente, care să aibă grijă de acești copii, pentru degrevarea Secției de Terapie Intensivă Intermediară, deoarece la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca nu există spațiu disponibil pentru o astfel de structură.

De asemenea, conducerea unității medicale așteaptă și realizarea de către Consiliul Județean Cluj a unui spital monobloc pentru copii, care ar rezolva situația.

„Este o situație tragică pentru părinți iar pentru noi o situație dificilă în sensul că blocăm o secție de terapie intermediară care ar trebui să rezolve alte cazuri, dar nu îi putem lăsa pe acești copii și de aceea îi ținem internați. Ca diagnostice pentru acești copii avem degenerescență neurologică primară, amiotrofii spinale, asfixie severă post partum, lipofuscinoză”, a precizat Lazăr.

Traheostomia este o procedură chirurgicală prin care se face o incizie în trahee, formându-se astfel o comunicare a traheei direct cu exteriorul. Această deschidere se numește stomă, iar prin stomă se introduce un tub care permite circulația aerului și aspirarea secrețiilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat care a jucat toată noaptea la cazinou a făcut infarct când a auzit...
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a...
O dronă a surprins momentul în care un soldat rus își omoară camaradul rănit pe...
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce...
Dieta drastică a Annei Lesko | Așa se menține în formă la 45 de ani....
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse...
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
România, calificare istorică în optimi la EURO 2024, după scorul de 1-1 cu Slovacia! Meciul...
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe...
În sensul giratoriu se acordă prioritate de stânga sau de dreapta? Mulți șoferi fac această...
Elena Lasconi este noul preşedinte al USR şi vrea să candideze la alegerile prezidenţiale
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
S-a dat lege! Ce se întâmplă cu românii decedați în străinătate
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Alexandra din Casa Iubirii, deschisă spre Gagea și Patrick. Pentru cine are bruneta mai multă...
Mario Iorgulescu ar putea scăpa și de dosarul în care este cercetat pentru sechestrarea de...
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe...
(P) Care este cel mai potrivit mobilier pentru o locuință de mici dimensiuni?
×