Ministrul Justiției desecretizează arhiva SIPA

Ministrul Justiției desecretizează arhiva SIPA
Publicat: 17/05/2017, 10:45
Actualizat: 24/05/2017, 09:35

„Respectând procedurile legale, în cel mai scurt timp, desecretizez arhiva SIPA”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Tudorel Toader a precizat că nu a fost presat să ia această decizie.

„Nu m-a presat și nu mă presează nimeni, există o lege 24 pe 2000 privind normele de tehnică legislativă. Normele de tehnică legislativă ne obligă să respectăm anumiți pași procedurali. Eu am decis să desecretizez arhiva pentru că este un subiect care s-a repetat de foarte multe ori în spațiul public, de regulă la venirea unui nou ministru al Justiției. Dacă există un interes public constant și atât de evident pentru conținutul acestei arhive, sigur interesul public trebuie respectat și o voi desecretiza. Procedura va fi cea legală”, a spus, la ieșirea de la ședința CSM, ministrul Justiției.

Președintele Înaltei Curți de Casaie și Justiție, Cristina Tarcea, a declarat că desecretizarea arhivei SIPA ar trebui făcută pe etape.

„Ministrul Justiției spunea că acest proces ar trebui făcut în mai multe etape, lucru cu care eu sunt întru totul de acord și anume o inventariere a categoriilor de documente care ar putea face parte din această arhică SIPA și în funcție de specificul lor se va proceda sau nu la desecretizare. Dacă aceasta este declarația de dimineață a domnului ministru, eu o susțin, sunt de acord cu dânsul”, a declarat președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul Cristina Tarcea.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut Ministerului Justiției, printre altele, publicarea componenței comisiilor care s-au ocupat de arhiva SIPA, precum și măsurile dispuse de acestea, dar și data sigilării arhivei.

CSM a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că este necesară clarificarea situației arhivei SIPA dintr-o dublă perspectivă: aceea a situației juridice actuale și a presupusei folosiri a informațiilor din cuprinsul fondului arhivistic în diverse scopuri.

„Plenul CSM solicită Ministerului Justiției, în calitate de custode al arhivei SIPA, să comunice elementele necesare pentru lămurirea cu prioritate a unor aspecte, precum componența comisiei înființate în baza HG 127/2006, potrivit ordinului emis de ministrul Justiției, cu enumerarea concretă a atribuțiilor, responsabilităților, modalității/procedurii efective în care și-a desfășurat activitatea această comisie, precum și prezentarea rapoartelor intermediare (pentru situația în care astfel de acte au fost întocmite), a raportului final și/sau a oricărui alt document care poate fi asimilat unei descărcări de atribuții/sarcini/îndatoriri/responsabilități, întocmit la momentul predării fostei DGAP către Administrația Națională a Penitenciarelor”, se arată în documentul transmis de CSM Ministerului Justiției.

Totodată, CSM a solicitat să fie cunoscut numărul comisiilor înființate ulterior și componența nominală a acestora, constituite la nivelul Ministerului Justiției, având ca scop inventarierea sau verificarea arhivei SIPA, precum și toate măsurile dispuse în urma desfășurării acestor comisii, în situația în care au existat. Consiliul mai vrea și data sigilării arhivei și procesul verbal întocmit în acest sens, dar și menționarea modalității de pătrundere ulterioară în interiorul acestei arhive, dacă acest lucru s-a întâmplat. Totodată, CSM cere detalii despre „existența unor măsuri luate la nivel de CSAT (hotărâri/avize), comunicate Ministerului Justiției, în situația în care au fost depuse sau, dimpotrivă, identificarea unei/unor eventuale sesizări a CSAT de către Ministerul Justiției pe tema modalității de gestionare, în timp, a arhivei SIPA”.

„Consiliul Superior al Magistraturii apreciază necesară clarificarea tuturor aspectelor mai sus menționate în contextul în care după mai bine de 12 ani de la adoptarea Hotărârii de Guvern nr 127/2006 privind desființarea Direcției Generale de Protecție și Anticorupție din subordinea Ministerului Justiției, această temă nu a primit încă niciun răspuns”, potrivit sursei citate.

Jurnalistul Dan Andronic susține, într-un articol publicat pe evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileț și procurorul DNA Paul Dumitriu. Informațiile au fost negate atât de Monica Macovei, cât și de Cristi Danileț, acesta din urmă sesizând Parchetul General.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?