Deputații juriști nu se ating de imunitatea lui Bejinariu. Nicolicea: „Solicitarea este pentru o infracțiune care nu exista la data comiterii faptei”

Deputații juriști nu se ating de imunitatea lui Bejinariu. Nicolicea: Solicitarea este pentru o infracțiune care nu exista la data comiterii faptei
Publicat: 17/05/2017, 14:07

„Cu 16 voturi , 7 voturi și o abținere, Comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală întrucât solicitarea este pentru infracțiunea 13 indice 2 din Legea 78/2000, infracțiune care nu exista la data comiterii faptei. Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004″, a argumentat președintele comisiei, Eugen Nicolicea.

În schimb, deputatul PNL, Florin Roman, l-a acuzat pe Nicolicea că „invocă tertipuri care nu au nicio legătură cu fondul problemei”.

„Domnul Nicolicea a propus în Comisia juridică respingerea urmăririi penale în cazul Bejinariu motivând că semnarea celor 2 contracte a avut loc anterior intrării în vigoare a abuzului în serviciu, respectiv 2.12.2014 (…) I-am spus că, din nou, invocă tertipuri care nu au nicio legătură cu fondul problemei. E treaba procurorilor. PNL și USR au votat , majoritatea PSD-ALDE-UDMR a votat împotriva urmăririi penale”, a spus Roman.

O replică a venit la scurt timp și din partea liderului interimar al PNL, Raluca Turcan, pe Facebook, unde a afirmat că respingerea cererii de începere a urmăririi penale a deputatului PSD, Eugen Bejinariu, de către majoritatea parlamentară din Comisia juridică reprezintă o nouă dovadă a poziționării PSD-ALDE împotriva actului de Justiție și că nimic nu îl împiedică pe Eugen Bejinariu să le solicite colegilor să voteze favorabil continuării anchetei, tocmai pentru ca un judecător să se poată pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției domniei sale.

„Nu este rolul Parlamentului să stabilească vinovății, dar e rolul acestui for să permită acest parcurs. PNL, ca de fiecare dată, a votat transparent și favorabil solicitarea privind continuarea anchetei, conform deciziei asumate în ultimii ani de zile. La fel vom vota și în plenul Camerei Deputaților. Solicităm majorității parlamentare să adopte aceeași conduită, pentru că este singura corectă”, a scris Turcan pe Facebook.

Comisia juridică a Camerei a reluat, luni, procedurile în cazul solicitării de încuviințare a urmăririi penale a deputatului PSD Eugen Bejinaru, ca urmare a scrisorii transmise de procurorul general Augustin Lazăr, fiind posibil ca votul pe Raport să fie dat miercuri sau joi.

„Nu se adaugă elemente noi la dosarul pe care îl aveam. De mâine (marți, n.r.) aveți acces la rechizitoriu, care nu a fost completat, și dacă insistați și la dosar, care e destul de mare, la staf”, a precizat luni, președintele Comisiei, Eugen Nicolicea, adresându-se deputaților membri ai comisiei.

El a arătat că ar fi vrut să vadă, în scrisoarea transmisă de procurorul general, punctul de vedere al Parchetului General cu privire la decizia CCR referitoare la abuzul în serviciu (fapta pentru care s-a făcut solicitarea, n.r.) dar și la interdicție de a ancheta faptele comise în calitate de ministru când s-a discutat despre OUG 13.

„Putem să studiem (rechizitoriul, n.r.) până miercuri și să dăm votul miercuri sau joi”, a mai spus Nicolicea.

El l-a contrazis, totodată, pe procurorul general Augustin Lazăr, menționând că urmărirea penală a celorlalte persoane din dosar nu este discriminatorie, întrucât acestea nu au avut calitatea de miniștri.

„Nu se poate crea o situație discriminatorie. Discriminare e atunci când compari persoane în aceeași situație. Aici e vorba de ministru, celelalte persoane nu au fost miniștri, nu prea e discriminare”, a spus Nicolicea.

Procurorul general Augustin Lazăr i-a transmis, luni, o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în care îi adresează rugămintea de a urgenta procedurile în cazul solicitării de începere a urmării penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru.

„Revenim la adresa noastră din 22.11.2016 prin care vi s-a solicitat exercitarea dreptului de a cere efectuarea urmăririi penale față de Eugen Bejenariu, fost ministru pentru coordonarea SGG în perioada 2000- 2004 pentru săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu și vă adresăm rugămintea să dispuneți măsurile legale în vederea urgentăriii procedurilor prevăzute de Legea 115 privind responsabilitatea ministerială”, se arată în scrisoarea semnată de Lazăr.

Procurorul general precizează, totodată, că lipsa unui răspuns la cererea formulată în luna noiembrie 2016 împiedică soluționarea cauzei, afectând totodată principiile aflării adevărului și termenul rezonabil al procesului penal prevăzute de Codul de procedură penală.

Potrivit acestuia, în dosar sunt implicate și alte persoane și, datorită legăturii dintre acestea și Eugen Bejenariu, se impune investigarea tuturor celor implicaț, cercetările neputând fi disjunse.

„În absența răspunsului Camerei Deputaților, urmărirea penală se desfășoară numai față de persoane care nu beneficiază de imunitate, ceea ce poate crea o situație discriminatorie”, a mai scris Lazăr.

Scrisoarea procurorului general al României, Augustin Lazăr, referitoare la deputatul PSD Eugen Bejenariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, a figurat pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei, care a transmis-o Comisiei juridice.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!