Prima pagină » Știri » Arhiepiscopia Catolică îi cere lui Firea să infirme că managerul Cathedral Plaza este nașa sa de căsătorie

Arhiepiscopia Catolică îi cere lui Firea să infirme că managerul Cathedral Plaza este nașa sa de căsătorie

Arhiepiscopia Catolică îi cere lui Firea să infirme că managerul Cathedral Plaza este nașa sa de căsătorie
După ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a adresat, marți, o scrisoare Arhiepiscopului Ioan Robu prin care îi solicita înlocuirea din funcția de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București a preotului Francisc Doboș, acuzându-l de "conduită inadecvată", după ce acesta a postat recent pe pagina sa de Facebook că Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza, este nașa Gabrielei Firea de cununie, Arhiepiscopia Romano-Catolică București i-a solicitat public, la rândul său, primarului general să infirme această legătură. "Noi îi solicităm public să infirme faptul că Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza este nașa sa de la căsătorie. Se pare că aflarea acestei legături a și declanșat reacția sa vehementă împotriva purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei", precizează Arhiepiscopia Romano-Catolică București în cadrul unui comunicat de presă, în care acuză, totodată, Primăria Municipiului București că încearcă să creeze o confuzie între exprimarea voinței de a pune în aplicare hotărârea judecătorească și modalitatea tehnică prin care această voință se va duce la îndeplinire. Afirmațiile vin în contextul în care Firea declara recent, într-un interviu televizat, că ar putea să întrebe bucureștenii dacă sunt de acord cu demolarea Cathedral Plaza, deși există o decizie definitivă a instanței care cere acest lucru, și că, mai mult, i-ar trebui aviz de la Ministerul Culturii pentru demolare.

„Somației publice adresate de Primarul general către I.P.S. Mons. Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, îi răspundem că atacarea conducerii Arhiepiscopiei este o strategie împrumutată de la proprietarul clădirii și că misiunea încredințată Primarului general este de a apăra și comunitatea romano-catolică, nu numai pe cea a afaceriștilor. A afirma că această clădire „are toate documentele”, contravine nu numai hotărârilor judecătorești care constată contrariul, ci și unei minime diligențe administrative care presupune o verificare a documentației din care lipsesc avizele și acordurile prevăzute de lege. Se pare însă ca actualul Primar general s-a înregimentat în grupul de sprijin al investitorului, iar noi îi solicităm public să infirme faptul că Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza este nașa sa de la căsătorie. Se pare că aflarea acestei legături a și declanșat reacția sa vehementă împotriva purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei. S-a putut observa la emisiunea Antena 3 cum doamna Firea a vorbit îndelung de aprobarea dată de Arhiepiscopul Ioan Robu, folosind expresiile doamnei Daiana Voicu. Justiția a spus însă că Millennium Building Development nu avea aprobarea notarială, nici avizele Ministerului Culturii și Ministerului Lucrărilor Publice, și nici aprobarea de la autoritatea competentă, și de aceea am câștigat procesul”, susține Arhiepiscopia Romano-Catolică București în cadrul unui comunicat de presă.

În ceea ce privește afirmația primarului general al Capitalei potrivit căreia ar avea nevoie de aviz de la Ministerul Culturii pentru demolarea Cathedral Plaza, Arhiepiscopia Romano-Catolică București acuză Primăria Municipiului București că „în mod intenționat încearcă să creeze o confuzie între exprimarea voinței de a pune în aplicare hotărârea judecătorească prin emiterea dispoziției de desființare a construcției ilegale C.P. (n.r – Cathedral Plaza) și modalitatea tehnică prin care această voință se va duce la îndeplinire”. Asta  în condițiile în care „executarea sentinței civile nr. 2520/2012 a Tribunalului Dâmbovița prin care Primarul general al Municipiului București este obligat să emită Dispoziția de desființare a clădirii Cathedral Plaza, nu presupune emiterea unei autorizații de desființare, ci doar a unui act de executare sub forma unei Dispoziții a Primarului general”.

„Această afirmație nu aparține doar Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, ci este concluzia la care a ajuns în mod irevocabil Curtea de Apel Constanța (Decizia 89/2016). Numai pentru emiterea unei autorizații de construire/desființare este necesar avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale (M.C.I.N.). Nu există nicio normă juridică în vigoare care să impună eliberarea unui aviz din partea M.C.I.N. pentru a se emite Dispoziția de desființare. Inexistența unei astfel de proceduri este justificată prin caracterul executoriu și autonom al hotărârii judecătorești, a cărei cenzură nu poate fi făcută de nicio autoritate publică și nici de un sondaj de opinie, întrucât ar reprezenta o ingerință în sfera puterii judecătorești, inadmisibilă într-un stat de drept”, mai arată Arhiepiscopia Romano-Catolică București.

„Pentru emiterea actului administrativ impus de instanță Primarul general are la dispoziție toate mijloacele necesare. Insinuarea sa din data de 12.05.2017 în sensul că i s-ar cere aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești prin încălcarea legii, nu face decât să sublinieze opoziția nelegitimă față de dispoziția dată de sistemul judiciar din România”, subliniază Arhiepiscopia Romano-Catolică București.

Referindu-se la „speranța” edilului privind edificarea „unei relații bazate pe încredere și respect reciproc între Primăria Capitalei și Arhiepiscopia Romano-Catolică”, Arhiepiscopia amintește cum a fost tratată atunci când a solicitat ca reprezentanții săi să fie primiți în audiență, pe această chestiune, la Primărie.

„Dorinței de încredere și respect reciproc noi i-am dat curs în permanență, așteptând de 5 ani cu încredere și respect o dispoziție a Primarului general prin care să se pună capăt ilegalității, așteptând să fim primiți într-o audiență, dacă nu pentru ceea ce reprezentăm în societatea românească, măcar pentru drepturile obținute în instanță, însă am fost tratați cu aroganță și lipsă de respect, fiind ținuți la ușa Primăriei și întâmpinați de un consilier fără nicio competență legală. În plus, Arhiepiscopul mitropolit al Arhidiecezei romano-catolice de București nu a fost primit niciodată, în nicio audiență, nu i s-a transmis nici măcar un refuz politicos, argumentat al unei astfel de atitudini ostile. De fapt, pe 24 iunie 2016 Arhiepiscopul a felicitat-o pe doamna Firea cu ocazia începerii misiunii sale de edil al capitalei, semnalându-i că are obligația de a pune în aplicare decizia de desființare și totodată cerându-i o audiență. Nici până azi, Arhiepiscopia nu a primit răspuns la acea adresă. Și atunci, cine vorbește de respect reciproc și încredere, Primăria capitalei?”, afirmă Arhiepiscopia.

În final, revenind la ultimele afirmații făcute, pe Facebook, de către preotul Francisc Doboș cu privire la Gabriela Firea, Arhiepiscopia susține că a luat act de solicitarea primarului General și că părintele Doboș „regretă terminologia folosită în postarea de pe pagina sa de Facebook”.

„În plus, așteptăm din partea Primarului general confirmarea sau infirmarea publică a informației transmisă de Pr. Doboș cu privire la calitatea de părinte spiritual a dnei Daiana Voicu față de dna. Gabriela Firea. În spiritul respectului reciproc, solicităm Primarului general al Municipiului București să constate conflictul și să ia măsurile de rigoare în ce privește arhitectul șef al capitalei, dl. Adrian Bold, unul dintre autorii avizelor nelegale care au stat la baza construcției Cathedral Plaza, dar și susținătorul menținerii acestei construcții în contra dispozițiilor hotărârilor judecătorești definitive”, se mai arată în același comunicat de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.

 

Autor

Citește și