„Rețeaua denunțurilor”. Percheziții la Rahova, unde interlopul Fane Caran ar fi coordonat, pe bani, deținuți care voiau să colaboreze cu procurorii

„Rețeaua denunțurilor. Percheziții la Rahova, unde interlopul Fane Caran ar fi coordonat, pe bani, deținuți care voiau să colaboreze cu procurorii
Publicat: 18/05/2017, 13:20
Actualizat: 26/03/2019, 09:46

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că rețeaua era pusă la punct de Răducan Ștefan, zis „Fane Caran” de după gratii, după ce a fost încarcerat în toamna anului trecut.

Potrivit surselor citate, din grupare mai fac parte: Mușat Lucia, Ilie Anton Aurel, Cană Adrian , Ciurea Ramona și Ilie Anton Aurel. Gruparea acționa la indicațiile liderului, în schimbul unor sume de bani, liderii lăsând să se creadă că au influență asupra procurorilor din cadrul DIICOT pe care îi pot determina să îndeplinească și să urgenteze activitățile necesare pentru formularea și concretizarea denunțurilor.

„Clienții” grupării erau persoane aflate în curs de urmărire penală sau trimise în judecată pe care formularea de denunțuri îi ajutau în reducererea pedepsei.

Un caz a fost cel al inculpatului Ciocoiu Radu Paul, zis „Banat”, „ce se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, și care a fost trimis în judecată în 2016 pentru trafic de droguri de mare risc.
Bărbatul știa că dacă va face un denunț și acesta va și conta într-o anchetă penală, atunci pedeapsa lui va fi mult redusă.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Ciocoiu a apelat la gruparea condusă de Răducan Ștefan tocmai pentru a avea garanția că denunțul său va fi luat în calcul. Pentru asta a plătit suma de 1.000 de euro, 1000 lei și un ceas din aur în valoare de 5.000 de euro.

Iar pentru a fi cât mai credibili, cei din gruparea condusă de Caran o prezentau pe Mușat Lucia ca cel mai important intermediar, care are influență asupra procurorilor DIICOT, întrucât a participat în calitate de colaborator în diferite dosare instrumentate de această structură.

16 percheziții au loc la ora transmiterii știrii în București, Ilfov și Călărași, dintre care o percheziție se efectuează în Penitenciarul Rahova, membrii grupării fiind vizați de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, cumpărare de influență și instigare la trafic de influență.

Fane Caran a fost prin de polițiștii din Capitală în luna septembrie 2016, după un an de căutări. Liderul grupării Caran se sustrăgea executării pedepsei de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, pe numele acestuia era emis și un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și influențarea declarațiilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?