Crezând în persoane, arabii țin enorm la etichetă, deopotrivă la nivelul gesturilor și al cuvintelor (poți jigni un saudit referindu-te, de pildă, la Golful Persic și nu la Golful Arab).
Melania Trump și-a făcut debutul pe scena internațională ca Primă Doamnă, cu stângul. Nimeni n-ar fi avut pretenția să poarte niqab, dar – din politețe, într-o țară profund conservatoare, unde femeilor li se interzice să iasă în spațiul public fără acoperământ – ar fi putut să-și pună pe cap o eșarfă. Cu atât mai mult cu cât ilustrul său soț o criticase pe Michelle Obama care, în 2015, la funeraliile regelui Abdullah, avea capul neacoperit. Până și Regina Angliei, la vizita din Golf de acum aproape patruzeci de ani, purta o năframă. La ora când scriu, rețelele de socializare din Arabia Saudită și împrejurimi comentează episodul ca pe o lipsă de modestie, ba chiar ca pe un gest de dispreț față de obiceiurile locului.
O altă gafă de protocol a soției președintelui Americii: faptul că, la coborârea din avion, i-a strâns mâna regelui saudit. Într-o țară islamică și mai ales la acest nivel o femeie nu poate prelua inițiativa.
În scurta conversație din aeroport, șubredul rege Salman bin Abdulaziz Al Saud i-a oferit președintelui Donald J. Trump o cafea și, relatează agențiile de presă, l-a introdus în ritual, la fel de important în Orientul Mijlociu ca ritualul ceaiului în Japonia. (Istoria cafelei, „vinul Arabiei” începe în primii ani ai secolului VII, în Yemen). Cafeaua – simbol al prieteniei și ospitalității – este servită în cupe mici, umplute mai puțin de jumătate. A refuza să guști din cafea e o gravă ofensă. Nu l-am văzut pe președintele Trump (urmărind imaginile publicate în presa occidentală și în presa Regatului) cu cafeaua în mână. Sper că media a omis secvența și nu că președintele l-ar fi refuzat pe rege, pretextând că a băut în avion.
Dar nici o gafă, oricât ar fi de grosolană, nu va jigni Casa Saud, pentru care această vizită are o simbolistică enormă, care le întrece pe toate: primul bărbat al planetei le oferă oficial saudiților nu doar sceptrul de lideri religioși, ci și de lideri regionali ai spațiului musulman.