Un tânăr care nu avea fața acoperită, dar purta o șapcă, a amenințat-o pe casieră și i-a cerut o sumă de bani, după care a fugit. Nu se știe, în acest moment, despre ce sumă este vorba, dar potrivit unor surse din poliția jaful a avut loc la o sucursală a Băncii Românești. Martori oculari susțin că hoțul avea și o armă, dar nu a folosit-o.
Anchetatorii nu au putut stabili exact, până la momentul transmiterii știrii, dacă este vorba de o armă reală sau nu, a precizat pentru MEDIAFAX, Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.