„Aceasta este ultima zi din viața mea”. Filmul emoționant cu ultimele momente ale unui fost preot catolic care a recurs la sinucidere asistată. VIDEO

„Aceasta este ultima zi din viața mea. Filmul emoționant cu ultimele momente ale unui fost preot catolic care a recurs la sinucidere asistată. VIDEO
Publicat: 27/05/2017, 14:48
Actualizat: 30/05/2017, 23:59

Chiar dacă această practică este contestată de Biserica Catolică, John Shields a ales să fie eutanasiat sub supraveghere medicală. Bărbatul de 78 de ani nu mai suporta suferința care îl măcina.

John fusese diagnosticat cu amiloidoză,o boală rară și incurabilă, iar starea sa se degrada constant. Într-un final, bărbatul nu ar mai fi putut să își folosească brațele și picioarele. Treptat, Shields a început să se simtă tot mai neputincios, dar anul trecut a fost inclus în programul de ajutor medical al Canadei.

El a permis unei echipe a New York Times să filmeze ultimele sale minute, când își ia la revedere de la cei dragi. „Aceasta este ultima zi din viața mea”, sunt cuvintele fostului preot cu care începe filmul emoționant.

John Shields a luptat până în ultimul moment pentru a nu ajunge să fie hrănit print-un tub. El își dorea ca soția și fiica lui să nu devină martorele unui episod atât de dureros din viața lui. „Demnitatea este o calitate importantă pentru mine”, mărturisea John.

Dorința i s-a împlinit pe 24 martie. Atunci, Shields a primit injecția letală și a plecat din această lume așa cum își dorise, în propriile lui termeni.

John Shields a fost diagnosticat cu amiloidoză în 2015. Atunci, bărbatul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a intrat într-un copac.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Monica Vitti, regina filmului italian