Povestea asasinatului care a speriat Brăila. Prieteni în copilărie, criminalul și victima deveniseră rivali în lumea interlopă

Povestea asasinatului care a speriat Brăila. Prieteni în copilărie, criminalul și victima deveniseră rivali în lumea interlopă
Publicat: 29/05/2017, 00:03

Magistrații au decis, duminică seara, ca Florin Pîtea, bărbatul acuzat că l-a împușcat pe tânărul de 28 de ani, pe o stradă din Brăila, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Surse judiciare susțin că ar fi tras șase gloanțe spre victimă, însă numai trei l-ar fi nimerit pe Cristian Brot. La altercație ar fi participat și Mădălin Iulian Pentelie, acesta fiind considerat complicele agresorului. Instanța a emis un mandat de arestare preventivă și pe numele său.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpaților: Pîtea Florin, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor și Pentelie Mădălin Iulian, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28 mai 2017 până la data de 26 iunie 2017, inclusiv. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare”, au stabilit judecătorii.

Măsura arestului preventiv a fost contestată de cei doi tineri.

Aceștia au fost prinși sâmbătă seara, în locuința unor rude din comuna Surdila-Greci, din Brăila, după ce polițiștii i-au căutat în tot județul timp de aproximativ 30 de ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Laura Dan, pentru prinderea celor doi tineri, ambii în vârstă de 25 de ani, au fost instituite filtre la toate ieșirile județ.

„Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul IPJ Brăila, împreună cu celelalte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, au reușit să-i localizeze pe cei doi brăileni într-un imobil nelocuit de pe raza localității Surdila Greci, din județul Brăila”, a precizat Laura Dan.

Altercația în urma căreia Cristian Brot a murit a avut loc vineri, la orele prânzului, în cartierul Islaz, din Brăila. Atacatorul a folosit o armă letală lângă o școală din municipiu.

Bărbatul împușcat a fost dus la spital cu răni în zona toracelui și antebrațului drept, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a decedat din cauza leziunilor grave.

Apropiații victimei au declarat că agresorul, cunoscut sub numele de „Pekenia”, era prietenul din copilărie al tânărului de 28 de ani, însă de câteva luni deveniseră rivali din cauza unor afaceri în străinătate.

FOTO: Infobrăila

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Iulia Vântur a atras toate privirile la Iifa Awards 2024: "Câtă eleganță emană prin...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...