USR a depus o plângere penală împotriva Gabrielei Firea pentru abuz în serviciu

USR a depus o plângere penală împotriva Gabrielei Firea pentru abuz în serviciu
Publicat: 31/05/2017, 13:50
Actualizat: 31/05/2017, 16:43

„Conform Legii 215/2001, a administrației publice locale, primarul are printre altele și atribuții în privința întocmirii ordinii de zi a ședințelor CGMB. Consilierii USR au solicitat în mod repetat introducerea acestor proiecte pe ordinea de zi a ședintelor, i-au cerut primarului Firea și în scris să motiveze acest refuz, însă fără rezultat. Mai mult decât atât, chiar și departamentele primăriei, aflate în subordinea Gabrielei Firea, au întârziat mai mult decât cele 30 de zile prevăzute de lege să emită avizele necesare proiectelor propuse de USR. Aceste proiecte urmăresc eficientizarea activității spitalelor bucureștene, o îmbunătățire a serviciului public de deszăpezire, o rezolvare a situației câinilor fără pedigree din oraș sau înființarea unei comisii de imagine urbană în primărie. Unul singur dintre ele a fost introdus pe ordinea de zi după mai bine de trei luni de la depunere, și a fost respins de votul majorității PSD și ALDE”, se arată într-un comunicat al Uniunii Salvați România, remis miercuri MEDIAFAX.

Proiectele întocmite și depuse de consilierii USR de la începutul mandatului, respectiv din iulie 2016, până acum vizează aprobarea planului de măsuri pentru îmbunătățirea signalisticii și serviciilor de recepție în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, evaluarea și îmbunătățirea activității spitatelor din subordinea ASSMB, aprobarea Programului anual de sterilizare gratuită a animalelor fără pedigree, înființarea Comisiei de Imagine Urbană pe lângă Direcția de Urbanism a Primăriei Municipiului București sau interzicerea activităților și spectacolelor care folosesc dresuri de animale în divetisment (circuri ambulante sau expoziții) în București.

USR îl acuză pe primarul general al Capitalei că, în timp ce lasă aceste proiecte să zacă „pe undeva prin sertarele primăriei, ignorate”, face experimente nereușite pe nervii și banii cetățenilor, „luând măsuri heirupiste în diverse domenii”.

„Concomitent, cheltuiește sute de mii de euro pentru spectacole și pavoazări de ocazie ale orașului, cu elemente de o estetică îndoielnică. Indiferent din ce partid ar face parte, primarul trebuie să respecte legile și să lucreze în interesul orașului, colaborând și adoptând proiecte benefice indiferent de ce partid ar fi propuse”, conform sursei citate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?