Un celebru festival rock din Germania, întrerupt din cauza unei amenințări teroriste

Un celebru festival rock din Germania, întrerupt din cauza unei amenințări teroriste
Publicat: 02/06/2017, 23:34

Festivalul „Rock am Ring”, la care participă zeci de mii de persoane, a fost întrerupt, vineri seară, din cauza unor „indicii concrete” privind amenințări care s-ar putea transforma într-un „atac terorist”, a comunicat Poliția.

Festivalul de trei zile se desfășoară în orășelul Nürburg, situat în vestul Germaniei. „Concertul din seara aceasta a fost anulat din cauza riscurilor teroriste. Sperăm să putem continua mâine”, au transmis organizatorii, îndemnând spectatorii să părăsească arena. La concertele rock organizate cu ocazia festivalului sunt așteptați aproximativ 90.000 de spectatori.

Decizia întreruperii concertului a fost luată în contextul măsurilor speciale de securitate aplicate în Europa după atentatul comis la un concert pop în orașul britanic Manchester. Pe 22 mai, un terorist islamist s-a aruncat în aer în sala Manchester Arena, la finalul unui concert al artistei americane Ariana Grande. Douăzeci și două de persoane au fost ucise în atentatul revendicat de rețeaua teroristă Stat Islamic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?