Cercetatorii au descoperit ca formaldehida „blochează și destabilizează” structurile implicate în replicarea ADN-ului și conduce la epuizarea genei BRCA2, cea care ajută la suprimarea tumorilor canceroase.
Specialiștii susțin că chimicalele și alte aldehide ar putea conduce la apariția cancerului la persoanele care au suferit o mutație a genei BRCA.
Foarte multe lucruri sunt cancerigene, însă efectul lor asupra organismului este mic, astfel că nu sunt considerate probleme de sănătate publică majore. De exemplu, cafeaua, lumina soarelui și granitul cresc riscul de apariție a cancerului, însă, cu protecție, se poate evita dezvoltarea bolii.
Cercetătorii care au tras noile concluzii spun că descoperirea lor cu privire la efectul aldehidelor asupra ADN-ului poate cântări foarte mult în lupta cu cancerul. Cercetările arată cât de important este să reducem aportul de fum de țigară sau de țigară electronică, emisiile auto, expunerea la materiale de construcții lăsate neprotejate din mediul înconjurător și chiar folosirea produselor cosmetice.
Substanțele chimice din aceste produse afectează gena BRCA2, cunoscută pentru efectul ei de stopare a evoluției celuelor canceroase.
Cercetătorii susțin că această descoperire poate ajuta la prevenirea sau tratarea cancerului, în special în cazul persoanelor care suferă mutații ale genei BRCA2.