Singer, care conduce fondul de investiții de 33 de miliarde de dolari Elliot Management, a scris într-o scrisoare recentă către acționari că tendința acțiunilor de a levita mai sus decât ar trebui, precum și volatilitatea scăzută din piață, cel mai probabil vor duce la un masacru pe termen scurt în piețele financiare.
„Având în vedere determinarea factorilor de decizie în cadrul politicii monetare de a face orice pentru a preveni următoarea prăbușire a pieței, credem că volatilitatea scăzută și actul magic de levitație al acțiunilor va eșua. Și atunci iadul se va dezlănțui, un scenariu lamentabil care va reprezenta o oportunități care sunt în aceeași măsură efemere și extraordinare. Singura modalitate de a beneficia de pe urma acelor oportunități este să avem deja acces la capital”.
Fondul de hedgeing a strâns 5 miliarde de dolari în ultimele săptămâni, iar banii vor fi puși la „lucru” când încrederea investitorilor le va da undă verde.
Scepticii creșterii abrupte a Wall Street-ului din ultima perioadă, care s-a născut pe fondul promisiunilor lui Trump pentru creștere, vin în lumina reflectoarelor mai devreme decât se aștepta, și prezic un eșec inevitabil al președintelui de a-și ține promisiunile, lucru care ar putea trage în jos în mod violent piețele.
Singer este printre aceia care se tem de acest scenariu. El pariază că o recesiune economică este la orizont, și crede că, având în vedere că dobânzile sunt deja la nivele ultrascăzute, Rezerva Federală nu va mai putea oferi un tampon de relaxare suficient, cum a făcut în criza din 2008-2009.
Singer, care a fost un critic vocal împotriva lui Trump, s-a întâlnit cu președintele față în față la Casa Albă, și, potrivit rapoartelor, a donat bani pentru inaugurarea sa de pe 20 ianuarie.
Fondul american de investiții Elliott controlează pe piața românească Fondul Proprietatea prin intermediul Manchester Securities și Beresford Energy Corp, fiind cel mai mare acționar, cu 22% din capital.
FP are o capitalizare de 9,31 mld. lei, ceea ce înseamnă că participația fondului Elliott are o valoare de 2,04 mld. lei (445 mil. euro). Fondul american Elliot, înființat de miliardarul Paul Singer, supranumit în cercurile financiare internaționale Bestia Neagră sau Vulturul de pe Wall Street pentru modul în care a câștigat miliarde de dolari de pe urma unor companii și națiuni falimentare, are în administrare la nivel global active de 27 mld. dolari, potrivit Forbes.