Țările din Golf au rupt relațiile diplomatice cu Qatar, țară pe care au scos-o din coaliția militară, la mai puțin de o lună după vizita în regiune a președintelui Donald Trump, informează AFP.
Știrea a condus la majorarea prețului petrolului, cotațiile futures ale țițeiului crescând cu 1,6% pe piața de la New York, conform Bloomberg.
Se așteaptă ca decizia diplomatică să afecteze aprovizionarea dinspre Orientul Mijlociu, din statele care fac parte din Organizația țărilor exportatoare de petrol. Bloomberg arată că toate aceste țări folosesc Strâmtoarea Hormuz, prin intermediul căreia Departamentul de Energie al SUA estimează că traversează aproximativ 30% din cantitatea de petrol exportat.