„&”: Acest simbol reprezintă conjuncția latinească „et”, echivalentul cuvântului „și”. Această prescurtare a fost inventată în Roma Antică de Tiro, secretarul personal al lui Cicero. Pentru a face mai rapid procesul scrierii, Tiro a inventat un sistem de abreviere care a devenit cunoscut drept „Notele Tironiene”. Câteva secole mai târziu, acest simbol a devenit atât de popular în Europa și America încât, pentru mult timp, era semnul cu care se încheia alfabetul englez, începând să fie omis doar la începutul secolului XX. În timp, literele E și T s-au contopit în simbolul pe care îl folosim astăzi.
Simbolul inimii: În acest caz, lucrurile sunt chiar și mai simple. În ciuda creedințelor populare că „dragostea se odihnește în inimă”, toată lumea știe că forma adevăratei inimi umane are ceva mai puțin în comun cu reprezentarea ei simbolică. Oricum ar fi, există câteva teorii referitoare la originea acestui simbol. Atunci când lebedele se apropie una de cealaltă în mijlocul lacului, forma gâturilor lor se contopește într-o formă similară simbolului inimii. În multe dintre culturile lumii aceste păsări reprezintă iubirea, loialitatea și devotamentul datorită faptului că perechile de lebede stau împreună pentru toată viața.
O altă ipoteză este aceea că simbolul inimii a reprezentat mai întâi forma feminină. Susținătorii acestei teorii arată că simbolul ilustrează forma pelvisului femeii, iar grecii antici erau cunoscuți pentru că atașau o semnificație specială acestei părți anatomice a femeii și chiar au mers mai departe și au construit un templu special dedicat zeiței Afrodita. Acesta era unic pentru că era singurul templu din lume în care oamenii venerau partea dorsală feminină.