Prima pagină » Știri externe » Alertă la Paris. Un bărbat a atacat un polițist cu un ciocan, apoi a fost împușcat

Alertă la Paris. Un bărbat a atacat un polițist cu un ciocan, apoi a fost împușcat

Alertă la Paris. Un bărbat a atacat un polițist cu un ciocan, apoi a fost împușcat
Alertă la Paris, după ce un bărbat a încercat să lovească un polițist cu un ciocan chiar în fața Catedralei Notre Dame. Unul dintre colegii săi a ripostat folosindu-și arma de de serviciu, iar agresorul a fost împușcat și a fost transportat la spital, informează Le Figaro.
UPDATE 19:22: Ministrul de Interne francez Gérard Collomb a făcut o declarație de presă și a oferit mai multe detalii despre modul în care s-au desfășurat evenimentele de la Notre Dame: „Un polițist a fost agresat în această după amiază de un individ, în jurul orei 16:20. Această persoană s-a îndreptat spre patrula formată din trei polițiști care supraveghea zona și, înarmată cu un ciocan, a început să-l lovească pe unul dintre agenți. Ulterior, unul dintre colegii săi a deschis focul”, a explicat ministrul, adăugând că polițistul agresat a fost transportat la spital și că agresorul este și el sub supraveghere medicală. 
 
 
UPDATE 18:43: Potrivit informațiilor citate de Le Figaro, autorul atacului ar fi de origine algeriană și ar fi locuit în Val d’Oise. 
 

 
UPDATE 18:37: „Situația este sub control, un polițist a fost rănit, iar atacatorul a fost împușcat și a fost deja transportat la un spital”, a transmis departamentul de poliție din Paris, printr-un mesaj pe Twitter. Persoanele blocate în Catedrala Notre Dame urmează să fie lăsate să iasă din clădire, pe rând, după verificări efectuate de autorități. 
 

 
UPDATE 18:11: „Am auzit două explozii care semănau cu zgomotul a două gloanțe de foc. Nu am văzut chiar totul pentru că mă aflam pe cealaltă parte a străzii și abia traversam în direcția Catedralei. Lumea a început să fugă în toate părțile, iar poliția a încercuit imediat perimetrul. Se pare că forțele de ordine se îndreaptă acum spre scările care duc la fluviul Sena pentru a prinde pe cineva”, a explicat pentru Figaro Abigail, o turistă americană aflată în zonă. 
 
 

 
Potrivit publicației citate, aproximativ 900 de persoane se află, în acest moment, în interiorul Catedralei Notre Dame din Paris, iar acum li s-a cerut să rămână la pământ, până când poliția verifică dacă printre ei se află vreun complice al agresorului. Parchetul antiterorist din Paris a deschis o anchetă. Mai multe stații de metrou din zonă au fost închise. 
 

 

UPDATE 18:08: Agresorul a fost rănit în zona toracelui, iar starea sa de sănătate este destul de gravă, anunță presa franceză. Până în acest moment motivele care l-au determinat să îl atace pe polițist rămân necunoscute. Turiștii care se aflau în Catedrala Notre Dame au fost baricadați înăuntru, iar unul dintre aceștia a postat și o fotografie pe Facebook, anunțând că totul este în regulă. 

 

 

În urma declanșării alertei, turiștii au fost duși la loc sigur în Catedrala Notre Dame, în vreme ce primele date arată că un bărbat a încercat să atace un polițist și a fost apoi împușcat. Acesta i-ar fi amenințat pe reprezentanții poliției care păzeau monumentul. 

Un incident a avut loc marți după amiază chiar în fața Catedralei Notre Dame din Paris. Potrivit primelor informații, un bărbat a încercat să-l lovească pe unul dintre polițiști cu un ciocan, iar unul dintre colegii săi a folosit arma din dotare și l-a împușcat pe agresor, cu toate că nu este încă foarte clar dacă a fost sau nu ucis. Brigada de intervenție a fost detașată la fața locului pentru a investiga dacă există un eventual complice, iar intrarea și ieșirea din cartier a fost complet blocată. 

 

 

Citește și