„Până în prezent, cinci avioane care transportă produse alimentare perisabile, cum ar fi fructe și legume, au fost trimise în Qatar, fiecare transportând în jur de 90 de tone de marfă. Un alt avion va fi trimis astăzi. Vom continua livrările atâta timp cât există cerere”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Iran Air, Shahrokh Noushabadi.
Totodată, trei nave încărcate cu 350 de tone de alimente au plecat dintr-un port iranian către Qatar. Autoritățile de la Teheran vor să crească numărul de zboruri către și dinspre Qatar și vor să folosească Portul Bushehr ca pe o legătură comercială cu regimul de la Doha.
Și Turcia a venit în ajutorul Qatarului cu provizii alimentare, rafturile supermarketurilor din Doha fiind umplute cu produse lactate, iaurturi, sucuri sau carne de pui.
La 5 iunie, Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen și Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor rețele teroriste precum Stat Islamic și Al-Qaida.
Decizia a fost însoțită de o blocadă economică, închiderea frontierelor terestre și maritime între unele dintre aceste țări și Qatar, precum și cu interdicții de survol pentru companiile aeriene din Qatar și restricții de călătorie pentru cetățenii qatarezi.
Ministrul de Externe din Qatar a precizat că decizia luată de cele șase țări arabe nu va afecta viețile cetățenilor și rezidenților. Totuși, aproximativ 40% din produsele alimentare sunt importate din Arabia Saudită.
Qatarul, țară cu aproximativ 2,7 milioane de locuitori și care se bazează în principal pe resursele de petrol, va găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2022.