Incendiu devastator la un stadion din Rusia care va găzdui meciuri la CM 2018

Publicat: 14/06/2017, 22:52

Cauza declanșării focului ar fi fost, conform autorităților locale, încălcarea normelor de siguranță împotriva incendiilor în timpul sudării. Volgograd este un oraș industrial, situat la 865 de kilometri distanță de capitala Moscova, care va găzdui patru meciuri din cadrul fazei grupelor la Campionatul Mondial din 2018. Incediul nu a lăsat în urmă nicio victimă, susțin rușii, într-un comunicat, citați de Reuters.

Rusia va găzdui Cupa Mondială din 2018 pe 11 stadioane din 12 orașe, inclusiv Moscova, Sankt Petersburg, Sochi și Kazan. Până atunci, cele patru orașe vor fi gazda Cupei Confederațiilor, în perioada 17 iunie – 2 iulie, iar meciul de deschidere va fi pe stadionul din Sankt Petersburg. Cupa Confederațiilor este organizată cu un an înaintea Campionatului Mondial, în țara care va găzdui și turneu final.

Rusia, Germania, Australia, Chile, Mexic, Portugalia, Noua Zeelandă și Camerun sunt țările participante la competiția la care va lua parte și centralul român Ovidiu Hațegan, din postura de arbitru asistent video.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce