Tipul de sex care se află la granița dintre plăcere și boală. Consecințele pe care le poate avea într-un cuplu

Tipul de sex care se află la granița dintre plăcere și boală. Consecințele pe care le poate avea într-un cuplu
Publicat: 15/06/2017, 10:35
Actualizat: 01/10/2018, 17:22

„În această privință, ambii parteneri trebuie să se implice, să își comunice dorințele, să asculte ce are celălalt de spus, dar să înțeleagă, iar unde este cazul să se oprească, pentru a nu-i forța limitele celuilalt. De multe ori, sexul dur rămâne una dintre dorințele ascunse într-un cuplu. Din perspectivă sexuală, duritatea poate fi interpretată ca un act de sado-masochism sau un act sexual în forță. Cei doi depun un efort consistent, dar acceptă și să bruscheze și să fie bruscați””, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

Specialiștii cred că sexul dur poate fi benefic dacă este dorit de ambii parteneri și cei doi consideră că această formă de manifestare îi poate face fericiți. „În schimb, dacă unul își dorește această formă de intimitate, în dauna dorințelor partenerului, putem vorbi despre partea urâtă a sexului, pentru că așa pot apărea discuțiile în contradictoriu, frustrarea, anxietatea sau depresia ambilor parteneri. Unul e supărat că nu primește, celălalt că nu este înțeles. Fiecare se consideră victimă și vorbește despre celălalt ca despre un călău”, adaugă psihoterapeutul.

Sexul poate duce la destrămarea relației în două situații. „Dacă unul dintre parteneri nu dorește să aducă duritatea în dormitor sau dacă ajunge să facă asta, dar, în timp, ajunge să vrea să încerce și alte fantezii, un alt obiectiv asupra căruia vor avea păreri divergente”, mai spune psihoterapeutul Constantin Cornea.

Persoanele care preferă un astfel de ingredient în dormitor au trecut, de multe ori, prin traume mari în copilărie sau au o dependență de alcool sau droguri. „În general, acestea sunt lucrurile care pot modifica dorințele unui om și îl pot face să se depărteze mai mult sau mai puțin de normalitate””, mai spune specialistul.

În marea majoritate a cazurilor, de la agresivitate, la duritate, este un pas foarte mic, care poate fi făcut extrem de ușor. „În fond, duritatea ascunde o formă mai puțin controlată de furie. Viața sexuală nu poate fi contabilzată, pentru că fiecare face ce dorește în pat, dar atâta timp cât partenera este de acord.Chiar dacă cei doi se înțeleg perfect în orice privință, dacă au păreri diferite în privința vieții lor intime, în mod cert vor apărea dispute sau opinii despre „anormalitatea” celuilalt. Dacă unul va considera anormală lipsa dorinței în a încerca ceva „diferit”, celălalt va vedea exagerată dorința de a face sex dur, considerând-o necaracteristică omului. ” Plăcerile animalice nu se potrivesc cu viziunea omului legată de fericire,” spunea John Stuart Miil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024