Prima pagină » Știri politice » Orban: PSD a făcut oferte generoase parlamentarilor PNL. Nu vom vota la moțiune

Orban: PSD a făcut oferte generoase parlamentarilor PNL. Nu vom vota la moțiune

Orban: PSD a făcut oferte generoase parlamentarilor PNL. Nu vom vota la moțiune
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seară, că cei mai mulți dintre parlamentarii liberali au fost abordați de lideri ai PSD și li s-au făcut oferte, iar asupra unora s-au exercitat chiar și presiuni în vederea susținerea moțiunii de cenzură împotria Guvernului Grideanu, miercuri, în Parlament. Cu toate acestea, Orban susține că, din ceea ce cunoaște el, "niciun parlamentar liberal nu a cedat la niciun fel de presiune și la niciun fel de promisiune", precizând că liberalii care vor vota moțiunea de cenzură vor fi excluși din partid.

„Cea mai mare parte a parlamentarilor liberali au fost abordați de lideri ai PSD, li s-au făcut oferte generoase și chiar asupra unora s-au exercitat presiuni. După știința mea, până astăzi, niciun parlamentar liberal nu a cedat la niciun fel de presiune și la niciun fel de promisiune. Și vă repet, eu am încredere în parlamentarii PNL, pentru că altfel nu vor mai fi parlamentari ai PNL”, a declarat Ludovic Orban. luni seară, la Realitatea TV.

Orban a precizat că vor fi excluși din partid liberalii care vor participa la votarea moțiunii de cenzură, în condițiile în care decizia la nivel de partid este să fie prezenți în sală, dar să nu să se ducă să ia bilele pentru a vota.

‘Sigur, e o procedură parlamentară la care vom participa, dar niciunul dintre parlamentari nu va vota. Eu am încredere în toți parlamentarii PNL”, a subliniat președintele PNL.

Liderul PNL a mai afirmat că tot ce construiesc Klaus Iohannis și diplomația românească pentru România, în ultima perioadă, se dărâmă în țară din niște motive pe care nu poate să le înțeleagă foarte bine.

„Criza politică afectează grav imaginea României, perturbă bunul mers al economiei românești, pune în pericol foarte multe din lucrurile care urmează să se întâmple în România. Cei care au primit votul cetățenilor și-au bătut joc de votul cetățenilor. (…) În ce ne privește, vom face tot ce putem ca să scăpăm de orice fel de guvern care să fie girat de PSD”, a mai spus Orban.

 

Autor

Citește și