Prima pagină » Știri externe » Alertă teroristă la Bruxelles: Atacator cu centură explozivă, împușcat mortal de militari

Alertă teroristă la Bruxelles: Atacator cu centură explozivă, împușcat mortal de militari

Alertă teroristă la Bruxelles: Atacator cu centură explozivă, împușcat de poliție

UPDATE 23:05 Suspectul depistat în Gara Centrală din Bruxelles a fost eliminat de militari aflați în patrulare, confirmă Centrul belgian pentru situații de criză.

„Incident în Gara Centrală – militari din dispozitivul de securitate au fost nevoiți să neutralizeze un individ suspect. Situația este sub control”, a transmis, prin Twitter, Centrul belgian pentru situații de criză.

Nu este clar care este starea suspectului, dar cel mai probabil este mort. Deocamdată, echipele pirotehnice verifică dacă pe corp sunt dispozitive explozive.

UPDATE 22:50  O explozie de mică amploare a avut loc marți seară în Gara Centrală din Bruxelles, fără a se solda cu victime, anunță Pompierii belgieni, în timp ce alte surse susțin că suspectul împușcat a murit, relatează ziarul Le Soir.

Jan Jambon, ministrul belgian de Interne, a confirmat incidentul, precizând că ține legătura cu Centrul pentru situații de criză.

Conform martorilor, un individ a încercat să se arunce în aer în momentul în care militari aflați în patrulare au încercat să îl abordeze. Bărbatul a fost împușcat de militari și cel mai probabil a murit. Deocamdată, nimeni nu s-a apropiat de suspect, întrcât se așteaptă intervenția echipelor pirotehnice.

Un presupus militant islamist care avea asupra sa o centură explozivă a fost împușcat de forțele de ordine, marți seară, în centrul orașului Bruxelles, anunță autoritățile, precizând că situația este sub control.

O explozie de mică amploare și focuri de armă au fost auzite în zona Pieței Mari și a Gării Centrale din Bruxelles, relatează publicația La Libre și postul DH.

Atât Piața Mare, cât și Gara Centrală, situate în cartierul Schaerbeek, în centrul capitalei Belgiei, au fost temporar evacuate.

Conform Parchetului belgian, citat de postul DH, un presupus militant islamist care avea asupra sa o centură explozivă a fost împușcat de forțele de ordine și a murit. Informația nu a fost confirmată încă de poliție.

Într-un mesaj transmis prin Twitter, Poliția a comunicat: „Incident în Gara Centrală din Bruxelles; situația este sub control”.

Citește și