Registrul de care depind mii de vieți, la coada priorităților din sănătate în România

Registrul de care depind mii de vieți, la coada priorităților din sănătate în România
Publicat: 22/06/2017, 12:53

În această situație, nu este de mirare că 5 din 10 pacienți români care au nevoie de transplant medular nu își găsesc un donator compatibil, potrivit datelor RNDVCSH. „Creșterea bazei potențialilor donatori români de celule stem hematopoietice înseamnă creșterea șanselor la viață mai ales pentru pacienții români care au nevoie de transplant medular, datorită faptului că probabilitatea de a găsi un donator compatibil este mai mare în cazul în care căutarea se face în rândul persoanelor din aceeași grupă populațională sau din aceeași regiune geografică”, explică reprezentanții Societății Române de Transplant Medular.

Un registru național mai bogat ar însemna o probabilitate mai mare de a indentifica un donator compatibil și un timp de așteptare de două ori mai mic pentru pacient de la găsirea persoanei de la care se pot recolta celule stem hematopoietice și până la realizarea procedurii de transplant propriu-zise, față de situația în care donatorul este din străinătate. Datele RNDVCSH indică o medie de 1.5 luni timp de așteptare de la identificarea unui donator compatibil în România și până la efectuarea transplantului, față de 3 luni câte sunt necesare, dacă donatorul este străin.

În cei patru ani de când în România funcționează Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice au fost realizate 136 de transplanturi medulare de la donatori neînrudiți, doar 6 dintre acestea implicând donatori români, adică un procent de doar 4,5%. Este nevoie, deci, de o mai mare implicare în găsirea de persoane potrivite pentru a deveni donatori și de includerea lor cât mai rapidă într-un program care ar putea salva multe vieți.

„Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani se poate înscrie în baza potențialilor donatori, cu condiția să aibă o stare de sănătate generală bună și să nu sufere de boli grave din sfera cardiovasculară, renală, pulmonară, de afecțiuni infecțioase, autoimune, neurchirurgicale grave, alergii severe sau cancer”, explică reprezentanții Societății Române de Transplant Medular.

Cu toate acestea, nu toate persoanele care sunt incluse în RNDVCSH devin automat donatori, existând posibilitatea ca acestea să nu fie identificate vreodată ca fiind compatibile cu vreun pacient. În cazul în care un potențial donator este compatibil cu un pacient care are indicație de transplant și nu are un donator compatibil în familie, îi va fi solicitat acordul de a dona, iar recoltarea de celule stem hematopoietice se va face după consilierea și în funcție de disponibilitatea acestuia. Donarea este strict confidențială, atât pentru donator, cât și pentru pacient.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”