CCR desființează infracțiunea de tentativă la abuz în serviciu

CCR desființează infracțiunea de tentativă la abuz în serviciu
Publicat: 22/06/2017, 19:47
Actualizat: 23/06/2017, 11:13

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, plenul CCR a luat în dezbatere, joi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.15 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art.132 din același act normativ și la art.297 alin.(1) din Codul penal.

Curtea a reținut că situația premisă ce stă la baza infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 presupune, întotdeauna, constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip, la aceasta adăugându-se elementul suplimentar al folosului necuvenit.

CCR a reținut, de asemenea, că elementul material la varianta tip a infracțiunii de abuz în serviciu constă fie într-o inacțiune – neîndeplinirea unui act, fie într-o acțiune – îndeplinirea actului prin încălcarea legii.

Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că dispozițiile art.15 din Legea nr.78/2000 prevăd că tentativa la infracțiunea prevăzută în art.132 din același act normativ se pedepsește, fără a se face nicio distincție în funcție de modalitățile de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu.

Curtea a constatat că Legiuitorul, prin modul de reglementare a dispozițiilor art.15 din Legea nr.78/2000, a urmărit o incriminare și o sancționare a infracțiunii prevăzute de art.132 din același act normativ în forma tentată chiar și în modalitatea săvârșirii acesteia printr-o inacțiune. Or, un adevăr fundamental admis este acela al imposibilității comiterii unei tentative în cazul unei infracțiuni săvârșite în modalitatea inacțiunii, acest lucru fiind contrazis prin prescripția normativă.

Curtea a constatat că modalitatea de reglementare a dispozițiilor art.15 din Legea nr.78/2000 creează premisa normativă necesară pentru ca aplicarea acesteia să implice recurgerea la procedee arbitrare, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.132 din Legea nr.78/2000 în varianta comisivă, Curtea a constatat că legiuitorul, prin norma criticată, a pus pe același plan activități care constituie un început de executare (tentativa), din perspectiva infracțiunii prevăzute de art.132 din Legea nr.78/2000, cu fapta în formă consumată, din perspectiva infracțiunii de abuz în serviciu în varianta tip, prevăzută de art.297 din Codul penal.

Cu alte cuvinte, infracțiunea consumată de abuz în serviciu, prevăzută de dispozițiile art.297 din Codul penal, se identifică cu forma tentată a infracțiunii prevăzute de art.132 din Legea nr.78/2000, menționează CCR.

Potrivit CCR, spre deosebire de celelalte infracțiuni cuprinse în Secțiunea 3 a Capitolului 3 din Legea nr.78/2000, infracțiunea cuprinsă în art.132 din Legea nr.78/2000 nu reprezintă o infracțiune calificată prin scop.

„Textul conține o condiție – obținerea de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit – a cărei îndeplinire, dacă și celelalte elemente constitutive sunt îndeplinite, determină constatarea săvârșirii infracțiunii prevăzute de acesta, în forma consumată. Astfel, infracțiunea prevăzută în art.132 din Legea nr.78/2000 reprezintă o infracțiune de rezultat, nefiind calificată prin scop”, menționează CCR.

CCR consideră că. deși Legiuitorul a reglementat pedepsirea formei tentate, tocmai prin modul în care a fost legiferată, este exclusă posibilitatea săvârșirii tentativei la infracțiunea prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000.

Curtea a constatat, astfel, că acest fapt determină imposibilitatea persoanei în cauză de a-și adapta conduita la prescripția normativă, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art.1 alin.(5).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
1 din 2 teste antidrog este FALS pozitiv! Peste 10.000 de oameni au semnat o...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Maghiarii ne salvează. Moment ISTORIC. Ajutor nesperat din partea Ungariei
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Inteligența artificială ar putea să detecteze osteoporoza în stadii incipiente
×