„Obiectivul UE în privința drepturilor cetățenilor: același nivel de protecție precum cel prevăzut în legislația comunitară”, a transmis Michel Barnier prin Twitter, potrivit cotidianului Le Figaro.
„Avem nevoie de mai multă ambiție, mai multă claritate și mai multe garanții decât cele transmise în actuala poziție a Marii Britanii”, a subliniat negociatorul CE pe tema Brexit.
Premierul britanic, Theresa May, a reiterat luni că este favorabilă rămânerii în Marea Britanie, în anumite condiții, a cetățenilor statelor Uniunii Europene, în contextul Brexit. Theresa May a afirmat că imigranții europeni care locuiesc în prezent legal în Marea Britanie vor avea dreptul să solicite rezidență permanentă după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. „Vreau să le ofer asigurări oamenilor că, în virtutea acestor planuri, niciun cetățean UE aflat în prezent legal în Marea Britanie nu va fi obligat să plece în momentul ieșirii țării din UE. Vrem să rămâneți”, a declarat Theresa May în Parlamentul de la Londra. Cetățenii UE ar urma să fie supuși acelorași restricții aplicabile britanicilor care vor să își aducă rude apropiate în Marea Britanie.
Cetățenii țărilor Uniunii Europene aflați în Marea Britanie de cel puțin cinci ani vor avea drept de obținere a rezidenței, în contextul Brexit, le-a propus premierul britanic, Theresa May, liderilor europeni, cu ocazia summitului de la Bruxelles. Theresa May a transmis la reuniunea Consiliului European că toți cetățenii din state UE aflați în Marea Britanie de cinci ani vor primi „statut UE reglementat”. Noul statut ar urma să le ofere acces la servicii medicale, la educație și la alte servicii sociale britanice.