Premierul Sorin Grindeanu a făcut analiza celor șase luni la Palatul Victoria și a prezentat miercuri un bilanț final.
„Ca indicatori macroeconomici, cred că e important să spunem, creșterea economică a fost mult peste așteptări, de 5,7%, adică cea mai mare din Uniunea Europeană. Veniturile populației s-au majorat, venitul brut a fost cu 16,1% mai mare, puterea de compărare a românilor a crecut cu 15,4%, s-au creat peste 100.000 de locuri noi de muncă. Investițiile străine au ajuns la apropximativ 1,3 miliarde de euro, în creștere față de anul trecut, și trebuie spus și că am atins un nivel record al exporturilor, de 11,5% mai mare decât perioada similară a anului trecut, iar rata șomajului este de 5,3%, una dintre cele mai scăzute din Europa”, a sintetizat Grindeanu realizările Cabinetului pe care l-a condus.
Nu a durat, însă, mult până ce Grindeanu a ajuns din nou la subiectul Liviu Dragnea, acuzând că Guvernul său a fost persecutat, lovit de mai multe crize politice, cea mai recentă fiind cea prin care și-a și încheiat activitatea și care își va face simțite efectele, la nivel economic, cât de curând: „Acest Guvern a fost afectat de două crize politice majore, care au afectat România atât din punct de vedere economic, cât și ca democrație. A fost marcat la început de cele mai mari proteste de după 1989 și și-a încheiat activitatea după o premieră în democrația din Europa, atunci când președintele partidului și-a dat jos propriul guvern ca urmare a unei așa-zise analize pe care o consider în continuare mincionasă, din dorința de a strânge cât mai multă putere. În ultima lună și jumătate acest guvern a fost remaniat pe la televizor, a fost comentat, situații care au creat nesiguranță în aparatul administrativ. Rezultatele acestei crize politice le vom vedea cât de curând în indicatorii macroeconomici și nimănui n-o să-i placă acest lucru”, a mai spus Grindeanu.
Premierul nu a uitat nici de programul PNDL 2 și nici de Sevil Shhaideh, unul dintre cele mai dezbătute subiecte în pragul demiterii sale, și a dat vina pe întârzierile de la acest capitol pentru investițiile care nu au avut un ritm foarte alert.
„Trebuie să recunosc că suntem la un moment al adevărului, iar la investiții și la coelctare se putea face mult mai bine. Aș vrea să le luăm pe rând. E adevărat că s-a lucrat la stimularea investiițiilor publice, dar faptul că s-a demarat cu întârziere foarte mare programul PNDL 2 ne-a adus într-un punct în care nu ne-am fi dorit să fim. Explicațiile le are doamna fost și viitor ministru Sevil Shhaideh și sper să o spună pe cea reală”, a atacat-o din nou acesta pe Shhaideh.
Grindeanu a vorbit și despre colectarea veniturilor la bugetul de stat și, în acest context, a avut și un sfat pentru noul prim ministru Mihai Tudose, transmițându-i că, dacă vrea ca activitatea de colectare să fie performantă, echipa de la ANAF trebuie schimbată, el precizând că a venit cu întrebări către conducerea instituției, dar nu a primit nicio soluție concretă.
„Nu colectăm suficient de bine. (…) Personal, n-am primit răspunsuri la trei întrebări importante: de ce, în condițiile în care consumul a crescut cu 7%, încasările din TVA înainte de rambursări sunt cu minus 7%? De ce încasările de la accize au scăzut, dacă consumul a crescut? Cum se face că avem cea mai mare creștere economică, dar încasările la impozitul pe profit au scăzut? Îl îndemn pe domnul viitor prim ministru Mihai Tudose să se uite foarte atent la aceste lucruri, să schimbe echipa de la ANAF dacă vrea să îmbunătățească”, i-a transmis Grindeanu lui Mihai Tudose.
Premierul în exercițiu Sorin Grindeanu a mai spus și că succesorul său, premierul desemnat, Mihai Tudose, ar trebui să fie conștient că peste câteva luni „îi va veni rândul” să fie schimbat și l-a sfătuit să-și pregătească din timp mișcările.
„Premierul desemnat, Mihai Tudose, ar trebui să fie conștient – și eu cred că este conștient de acest lucru – și să se pregătească pentru momentul de peste câteva luni, când îi va veni rândul. Eu știu că lui Mihai îi place șahul, așa că să pregătească foarte bine mișcările viitoare”, a declarat premierul în funcție Sorin Grindeanu.
El a mai spus că această criză politică a generat, de fapt, întârzieri în economia reală, nu în programul de guvernare: „Tot acest circ politic, generat de o singură persoană va fi plătit de fiecare român în parte. Acesta șase luni am încercat să lucrez îndeaproape cu echipa de miniștri. Cu unii am lucrat foarte bine, cu alții mai puțin, dar toți cred că au făcut parte dintr-o echipă și eu știu că nu-ți faultezi niciodată propria echipă. E o chestiune care ține de onoare. Aș vrea să le transmit foștilor colegi din echipa guvernamentală că nu îi condamn – știu că e dificil să fii pus în situația de a primi, pe de o parte, de la șeful partidului indicații care de multe ori erau în contradicție cu ceea ce spune șeful Guvernului, dar și în contradicție cu ceea ce știau fiecare dintre ei că e corect și bine”, a adăugat premierul în funcție Grindeanu.
De asemenea, el a spus că a discutat cu Mihai Tudose, în perspectiva predării/primirii mandatului de premier: „Am discutat cu Mihai Tudose, tocmai pentru a pune la punct acest proces de predare-primire. Probabil că o să mai discutăm și astăzi, și mâine, astfel încât lucrurile, instituțional, să meargă așa cum trebuie. Și n-am niciun motiv să pun la îndoială acest lucru”, a declarat Grindeanu, la Palatul Victoria.
Totodată, Grindeanu a precizat că se va întâlni zilele urmãtoare cu Tudose: „O să ne întâlnim zilele următoare, când programul amândurora ne va permite, astfel încât acest proces să fie cât se poate de corect, instituțional și fără niciun fel de sincope”, a mai afirmat premierul în funcție Sorin Grindeanu
Premierulul Sorin Grindeanu l-a sunat, marți, pe președintele Klaus Iohannis, cu care a avut „o discuție de final de mandat”, afirmând că subiectele abordate „sunt lucruri care rămân între două persoane”.
„Am vorbit și cu președintele Klaus Iohannis ieri. O discuție de final de mandat… La mine! Ăsta a fost rostul discuției”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a precizat că discuția a fost una telefonică: „Eu l-am sunat… Nu vreau sã intru… Sunt lucruri care rămân între două persoane”, a punctat Grindeanu, întrebat despre subiectele abordate.
Premierul interimar a mai fost întrebat dacă ar accepta o funcție din partea președintelui Klaus Iohannis: „Eu nu vreau să facem speculații (…) Mâine sau poimâine, când se finalizează acest proces cu predarea-primirea, (…) știu în mod sigur ce fac – merg la familie la Timișoara și o să fiu (…) o lună, o lună și ceva, o să încerc să-mi adun gândurile, să fiu alături de familia mea și de prietenii de acolo și să mă gândesc la viitor”.