12 lucruri pe care BREXIT le-a stricat deja la un an de la referendumul din Marea Britanie

12 lucruri pe care BREXIT le-a stricat deja la un an de la referendumul din Marea Britanie
Publicat: 02/07/2017, 10:59

A trecut un an de la referendumul care a decis că Marea Britanie va părăsi UE. Chiar dacă divorțul nu a avut loc încă practic, ruptura s-a produs oficial prin declanșarea articolului 50 din Tratatul UE, iar negocierile pentru părăsirea UE au demarat, urmând să dureze până în 2019. Unii au deplâns soarta Marii Britanii, arătând că economia se va prăbuși, alții au preaslăvit nașterea Imperiului 2.0. Orice se va întâmpla după Brexit, există deja lucruri care s-au schimbat în viața britanicilor, fie în societate, fie în politică, arată Politicoîntr-o retrospectivă amuzantă despre Marea Britanie.

1. Regatul „Unit”

Ați încercat vreodată să tăiați un tort în două, cu 51,9% într-o felie și 48,1% în cealaltă? Asta s-a întâmplat în Marea Britanie, iar votul la referendumul pentru Brexit a fost unul extrem de polarizant. Chiar dacă apele s-au despărțit, există riscul ca straturile „tortului” să se dărâme. Păstrarea acordului dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda este o prioritate majoră pentru UE, în timpul negocierilor care au început pe Brexit. Chiar dacă Scoția pare să nu mai bată atât de puternic tobele independenței, perspectiva unui alt referendum pentru despărțirea de Marea Britanie este încă vie. Să păstrezi toată lumea fericită în Marea Britanie ar putea deveni imposibil, iar dacă „tortul” acesta ar ajunge la un concurs de gătit, britanicii ar fi eliminați din concurs.

2. Întâlnirile amoroase

Una dintre cele mai neașteptate schimbări produse de Brexit are loc în obiceiurile de „dating”. „Nu e nimic mai important în lumea întâlnirilor decât cum a votat cineva la referendumul pentru Brexit”, arată Emily Hill, autoarea „Bad Romance”. O aplicație de telefon numită Hater reunește utilizatorii în funcție de ce nu le place, iar datele arată că 88% dintre cei care se potrivesc au în comun ura față de tabăra Leave, respectiv Remain.

De asemenea, consilierii maritali susțin că există o creștere a numărului de cupluri care se ceartă pe Brexit.

3. Reputația Marii Britanii

Până acum, dacă spuneai unor străini că ești din Marea Britanie, erai întrebat de ceai, bere caldă, regină, Premier League, Spice girls sau mâncarea proastă. Acum, vei auzi ca britanic mai degrabă reacții precum „Ce coșmar, și noi îl avem pe Trump deci știm cum te simți”. Un comentariu recent din ziarul german Suddeutsche Zeitung începea cu următoarea frază: „Țara este condusă de un robot vorbitor, numit MayBot… Boris Johnson este ministru de Externe. Ce dracului se întâmplă cu țara asta?”. Brexit, este răspunsul Politico.

4. Axa spațiu-timp

Timpul, așa cum îl resimt oamenii, curge într-o singură direcție, iar evenimentele se întâmplă într-un mod liniar. Marea Britanie nu a părăsit încă UE, însă totuși orice veste bună este pusă imediat de adepții Brexit pe seama iminentei ieșiri a UK din UE. Un exemplu este prognoza economică. OECD a revizuit pozitiv creșterea economiei britanice pentru 2017, de la 1,2% la 1,6%. „Vedeți. Prognozele o iau în sus. Ura!”, strigă brexit-erii.

De fapt, prognozele arată doar că Brexitul încă nu a avut loc. De altfel, OECD notează că „riscul major pentru economie este nesiguranța din jurul procesului de părăsire a UE”.

Un alt exemplu sunt negocierile pe Brexit. David Davis, negociatorul șef al Marii Britanii, a spus că punctul cheie al acestei veri este în ce ordine au loc discuțiile de la Bruxelles. După o zi de negociere, a fost clar că ordinea va fi cea stabilită de cele 27 de state UE, adică „mai întâi hai să divorțăm, apoi hai să vorbim despre o nouă relație”. Asta nu a contat însă în universul Brexit. „Nu contează când începem, contează cum se termină”, a spus Davis.

5. Sondajele

Sondajele despre Brexit au greșit, poate și pentru că tinerii nu au venit să voteze. Efectul s-a văzut la alegerile recente declanșate de Theresa May, tinerii venind în număr record la vot, cu cea mai mare prezență din ultimii 25 de ani.

Focus grupurile pe care se bazează unele sondaje presupun să pui la aceeași masă pentru a-și discuta opiniile. După referendum, este mult mai greu să faci acest lucru.

„După referendumul din Scoția, a trebuit să despărțim votanții Da de cei Nu în grupuri politice și încă o facem deseori, pentru că totul devenea foarte emoțional”, explică Daisy Powell Chandler, de la casa de sondaje Populus. Acum, arată ea, majoritatea celor care au votat anti-Brexit par să se fi resemnat, deci lucrurile ar putea reveni la normal.

6. Arta retoricii

Citatele din Churchill, Thatcher sau Gladstone (premier al Marii Britanii înainte de 1900) erau izvoare de speranță și înțelepciune în cele mai negre perioade din secolul 20. Era greu să alegi doar o replică, pentru că talentul lor oratoric ar fi fost subestimat. Acum lucrurile nu mai sunt la fel. „Puternici și stabili”, „Brexit înseamnă Brexit”. În curând, premierii britanici vor folosi doar emoticon-uri pentru a se exprima.

7. Vacanțele de vară

Nu contează dacă îți petreci vacanțele, ca britanic, alergând prin safari-uri în Africa de Sud, sorbind caipirinha pe plajele din Copacabana sau dând pe gât halbe de bere nemțească în Bavaria, totul este mai scump acum pentru britanici, după referendum.

Imediat după vot, lira sterlină s-a prăbușit la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani față de dolar și alte valute. Între timp și-a revenit, dar fiecare pas către Brexit aduce cu sine fluctuații. Totuși, britanicii nu trebuie să fie pesimiști: în comparație cu valorile dinainte de votul pe Brexit, lira a crescut față de francul congolez, soum-ul uzbec sau tugrik-ul mongol. Deci, poate e timpul ca britanicii să aibă opțiuni de vacanță mai aventuroase.

8. Dezbaterile online

„Internetul se dovedește a fi unul dintre cele mai puternice amplificatoare ale discursului care a fost vreodată inventat”, scria Vint Cerf în 1999, spunând că va permite o varietate de puncte de vedere să înflorească. Avea dreptate, dar nu a prevăzut și partea rea. Dacă utilizatorii de internet nu au respect față de drepturile celorlalți. totul devine mult mai neplăcut. Când vine vorba de Brexit, discuțiile pe internet o iau rapid în jos.

Guvernul britanic a acordat 250.000 de lire sterline Universității din Cardiff, pentru a monitoriza discursul urii pe social media. „Infracțiuniel bazate pe ură tind să crească după evenimente declanșatoare. Referendumul privind viitorul UK în Marea Britanie a scos la iveală anumite opinii și prejudecăți pe care le au o minoritate de oameni, dar care rezultă într-o efuziune de infracțiuni bazate pe ură”, arată profesorul Matthew Williams, care se ocupă de proiectul respectiv.

9. Neutralitatea regală

Orice ar gândi Regina despre Brexit, a ținut pentru ea însăși, iar întâlnirile ei cu premierii britanici au rămas secrete. Tabloidele au izbucnit însă atunci când Regina a apărut recent purtând la un discurs o pălărie albastră cu galben, care semăna izbitor cu steagul Uniunii Europene. S-a născut speculația că Regina nu susține Brexit-ul.

10. Partidul Conservator

Apartenența la UE a fost dintotdeauna un subiect dureros pentru Partidul Conservator. John Major i-a făcut pe trei dintre miniștrii săi „nenorociți” pe acest subiect, în 1993. Problema a devenit însă de la nivelul „o pietricică deranjantă în pantof” la „picior devorat de un rechin mutant”. Este cel puțin ciudat că partidul care susține liberul schimb de mărfuri și comerț vrea să scoată țara din cel mai mare acord privind liberul schimb din lume. Theresa May a declanșat alegerile anticipate pentru că a dorit o majoritate mai puternică în Parlament, pentru a trece Brexitul, însă a obținut una slabă și tremurândă. În partid există și fani ai UE, dar și brexit-eri hardcore, astfel că din afară partidul pare gata să explodeze.

11. Partidul Laburist

Sprijinul liderului laburist Jeremy Corbyn pentru tabăra Remain a fost la fel de savuros ca un falafel dintr-un bufet vegetarian, dar nu mai puțin de 47 de parlamentari laburiști au votat împotriva declanșării Articolului 50, pentru Brexit. Deși partidul a obținut un scor bun la alegerile recente, lucrurile nu sunt prea armonioase nici aici.

12. Aruncatul pisicii din partea guvernului

În ultimii 40 de ani, liderii britanici au avut o metodă ieftină, ușoară și imediată de a scăpa de responsabilitate: dați vina pe Bruxelles. Desigur, erau de acord cu toate legile reieșite din procesul legislativ european, dar asta nu îi oprea să spună oamenilor că acele legi le-au fost impuse cu forța.

După votul pe Brexit, guvernul britanic a fost nevoit să recurgă la un țap ispășitor care tocmai își dăduse ultima suflare. În perspectiva suveranității depline pe care o va aduce Brexitul, guvernanții vor fi nevoiți să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor.

„Un om gol, înfometat și singur în mijlocul deșertului Sahara este liber în sensul că nimeni nu îi poate spune ce să facă. Atunci, este suveran. Dar este de asemenea și codamnat la pierzanie”, spunea Chris Patten, fostul comisar european britanic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar