Apa, substanța care este esențială pentru emergența vieții, are peste 70 de proprietăți particulare, care fac ca apa să aibă o categorie proprie. Tocmai aceste proprietăți diferite față de cele ale altor lichide fac, de asemenea, ca apa să ducă la apariția vieții așa cum o cunoaștem, scrie Descoperă, citând Science Daily.
Anders Nilsson, profesor la Universitatea Stockholm și autorul acestui studiu, a precizat că „proprietatea remarcabilă este că apa poate exista ca două lichide diferite la temperaturi scăzute, atunci când procesul de cristalizare este lent”.
Descoperirea a putut fi realizată printr-o combinație de studii care utilizează raze X. La Argonne National Laboratory, de lângă Chicago, au fost evidențiate cele două structuri diferite, iar la laboratorul DESY din Hamburg a putut fi investigată dinamica și a putut fi confirmat faptul că există într-adevăr două faze lichide. Practic, cercetătorii au „bombardat” moleculele de apă cu raze X, la temperaturi foarte mici, într-o gheață cu densitate mare, creând astfel două stări lichide diferite ultra-vâscoase de apă.
Ideea acestui studiu a plecat de la faptul că se cunoșteau deja cele două faze cristaline ale apei, cu densitate mică și cu densitate mare.
Așadar, Lars G.M. Pettersson, profesor la Universitatea din Stockholm și membru al echipei de cercetare, menționează că, „pe scurt, apa nu este un lichid complicat, ci reprezintă două lichide simple cu o relație complicată”.
Noile rezultate nu doar generează o cunosștere de ansamblu a apei la diferite temperaturi și presiuni, ci și modul în care apa este influențată de săruri și biomolecule esențiale vieții.