90 de persoane au ajuns la spital din cauza caniculei, după al treilea cod roșu din istoria României

90 de persoane au ajuns la spital din cauza caniculei, după al treilea cod roșu din istoria României
Publicat: 02/07/2017, 12:19
Actualizat: 05/06/2018, 14:08

Peste 1.100 de angajați ai MAI au acționat în ultimele două zile, în toată țara, pentru combaterea efectelor caniculei. La nivel național au fost instalate 845 de puncte de prim ajutor. De asemenea, echipajele IGSU au transportat 44.785 litri de apă în județele Cluj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Neamț și Vrancea, transmite MAI.

Pompierii au acționat și pentru stingerea unor incendii de vegetație în 26 de județe. Forțele MAI sunt pregătite să intervină și după ploile anunțate de meteorologi

„Pentru monitorizarea situației și intervenția promptă în zonele vizate de avertizare, conducerea MAI a dispus o serie de măsuri, atât la nivel central cât și la nivel teritorial. Astfel, va fi menținut serviciul de urgență instituit la nivelul primăriilor localităților aflate în zonele supuse avertizărilor meteo, prognozele privind starea vremii vor fi transmise rapid către autoritățile locale, personalul MAI și cel al autorităților locale este pregătit pentru manevre de forțe cu toate categoriile de mijloace și echipamente din dotare pentru a asigura un răspuns optim în caz de necesitate”, informează ministerul.

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu și cod galben de ploi și vijelii, începând de duminică seara, de la ora 20, până luni la ora 23.00. Cantitățile de apă pot ajunge la 90 l/mp.

În cursul nopții de duminică spre luni (2/3 iulie) și pe parcursul zilei de luni, în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

Meteorologii au emis cod portocaliu pentru aceste județe și anunță că în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp.

Totodată, de duminică seara și până luni seara va fi în vigoare un cod galben de ploi și vijelii care va viza sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și local Transilvania.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform