Prima pagină » Știri politice » Parlamentarii o reclamă pe șefa DNA la Ministerul Justiției. Scrisoarea trimisă de Kovesi comisiei de anchetă a alegerilor

Parlamentarii o reclamă pe șefa DNA la Ministerul Justiției. Scrisoarea trimisă de Kovesi comisiei de anchetă a alegerilor

Comisia parlamentară de anchetă a hotărât sesizarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu privire la refuzul procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta la audieri, în ciuda deciziei CCR potrivit căreia șefii Parchetelor, instanțelor sau ai altor instituții care nu se află în subordinea Parlamentului sunt obligați să se prezinte la audierile comisiilor de anchetă parlamentară „în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/ autoritățile statului". În plus, membrii comisiei au votat trimiterea unei adrese către procurorul-șef al DNA, prin care Kovesi să fie întrebată dacă a fost acasă la Gabriel Oprea. De asemenea, la propunerea fostului ministru al Justiției, Florin Iordache, membrii comisiei au votat cu nouă voturi "pentru" și o abținere trimiterea unei solicitări către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) pentru obținerea referatului de închidere a dosarului și pentru copii după declarațiilor persoanelor audiate în cauză, având în vedere că mulți au declinat audierea în comisie pe acest motiv.

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a transmis o scrisoare comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, prin care a anunțat că nu se va prezenta la ședința de luni, aceasta fiind a treia oară când Kovesi refuză să participe.

„Având în vedere că nu am cunoștință și nu dețin mijloace de probă referitoare la împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării în cauză ce formează obiectul activității Comisiei, nu mă voi prezenta în data de 10 iulie 2017 – ora 11.30 la ședința Comisiei de anchetă”, precizează Kovesi în cadrul scrisorii trimise comisiei de anchetă.

Oana Florea a declarat, pentru Mediafax, că procurorul-șef DNA a transmis o scrisoare identică în proporție de 90% cu cea anterioară.

„Spune că nu are cunoștințe și nu deține mijloace de probă cu privire la împrejurarea și cauzele anchetate de comisie și ca urmare nu se prezintă”, a declarat, pentru Mediafax, președintele comisiei parlamentare de anchetă a prezidențialelor din 2009.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a propus, pe 6 iulie, ca șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, să fie din nou invitată la audieri, după decizia CCR. Întrebată care vor fi demersurile care se vor face dacă Laura Codruța Kovesi va refuza din nou invitația, Oana Florea a spus că se va proceda conform legii și Regulamentului.

„Vom face ceea ce spune legea și Regulamentul. Decizia nu este a mea, va fi luată prin vot, fie (…) va trebui să formulăm o plângere către Ministerul Justiției, fie dacă vor considera colegii oportună varianta domnului Pleșoianu (plângere penală-n.r.)”, a răspuns deputatul PSD.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că speră ca procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu mai mai sfideze Parlamentul și să se prezinte, luni, în fața Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, unde a fost invitată pentru a treia oară.