Prima pagină » Știri » Radu Mazăre, patru ani cu suspendare, în dosarul retrocedărilor ilegale

Radu Mazăre, patru ani cu suspendare, în dosarul retrocedărilor ilegale

Radu Mazăre, patru ani cu suspendare, în dosarul retrocedărilor ilegale
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat, luni, la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat, alături de alți funcționari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. În același dosar a fost condamnat și fostul șef al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Ceilalți 24 de acuzați din acest dosar au fost achitați de Tribunalul București. Între aceștia se numără și Cristian Borcea.

Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe.

Curtea de Apel București (CAB) a decis și ca fostul edil să nu aibă voie să fie ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și nici să nu ocupe o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În același dosar a fost condamnat și fostul șef al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Alți șapte funcționari din cadrul Primăriei Constanța au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu și Emil Dragoș Săvulescu.

În cazul a doi inculpați, instanța a stabilit că a survenit decesul, motiv pentru care a încetat procesul pe numele lor.

Ceilalți 24 de acuzați din acest dosar au fost achitați de Tribunalul București. Între aceștia se numără și Cristian Borcea.

Prin decizia de luni, instanța a desființat mai multe înscrisuri ale Primăriei Constanța.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.

Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, în care este acuzat alături de 36 de persoane, între care Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și din Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptățite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competența de soluționare a cererilor de restituire, întinderea suprafeței revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.

Citește și