Când ar urma Guvernul să ia o decizie finală în privința rachetelor Patriot. Anunțul făcut de Țuțuianu

Când ar urma Guvernul să ia o decizie finală în privința rachetelor Patriot. Anunțul făcut de Țuțuianu
Publicat: 12/07/2017, 17:32
Actualizat: 26/03/2019, 00:51

„La momentul acesta suntem într-o etapă intermediară. Pentru a finaliza discuțiile, este nevoie de aprobarea Congresului și sigur de discuții cu cei care sunt implicați în acest proiect. Vom decide după ce vom avea toate detaliile tehnice și toate elementele care țin de acest program extrem de important pentru Armata României. (…) Eu cred că vom avea în toamnă, undeva în septembrie-octombrie o decizie finală”, a declarat ministrul Apărării Naționale, la Digi 24.

Adrian Țuțuianu a mai spus că sunt evaluate toate variantele posibile și se ține cont de toate soluțiile pe care le are o problemă. Întrebat cui aparține decizia finală, ministrul Apărării a declarat că sunt „niște precedente”, iar „când a fost vorba de F-16, decizia a fost a Parlamentului”, urmând ca în acest caz, să se ia o decizie în perioada următoare.

„Poate fi o soluție care să meargă spre Parlament sau nu. Evident că CSAT se va pronunța cu privire la acest aspect înainte de a propune eventual un act normativ Parlamentului. (…) Sunt opt programe majore de înzestrare a Armatei, unul din aceste programe privește dotarea cu rachete, e important pentru că reprezintă o modalitate de apărare a teritoriului național și de îndeplinire a obligațiilor asumate în cadrul NATO importante. Avem oferte și de la alte state partenere, le analizăm pe toate și vom decide așa cum este mai bine pentru securitatea națională”, a mai spus Adrian Țuțuianu.

Ministrul a mai spus că este evident că nu se vor plăti toți banii odată, dar că aceste chestiuni de niște negocieri care încă nu au avut loc.

Adrian Țuțuianu a mai precizat că el a cerut retragerea programului de înzestrare din CSAT, fiind la trei zile de la preluarea mandatului în care a avut „nefericitul incicent cu militarii decedați” atunci când a constatat că documentul depus înainte ca el să preia mandatul avea anumite neconcordanțe între alocarea bugetară și nevoile de înzestrare, referindu-se la respectarea procentului de 2% pentru Apărare din Produsul Intern Brut (PIB). Adrian Țuțuianu a mai spus că documentul refăcut va fi prezentat în următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat, marți, o posibilă vânzarea a unor sisteme antiaeriene și antibalistice de tip Patriot către România, în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de dolari, informează Reuters și AFP.

„România va folosi sistemul de rachete Patriot pentru a-și consolida apărarea națională și pentru a descuraja orice amenințare regională”, a declarat Departamentul de Stat al SUA. Totodată, „tranzacția propusă va spori capacitățile defensive ale forțelor armate române în fața unei agresiuni și va contribui la protejarea aliaților din NATO care se antrenează cu regularitate pe teritoriul României”.

Principalii contractori vor fi Raytheon Co și Lockheed Martin Cor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX