Plătim taxe pentru sănătate ca în Germania, dar nu avem condiții. Pe ce loc este România în TOPUL UE al contribuțiilor sociale

Plătim taxe pentru sănătate ca în Germania, dar nu avem condiții. Pe ce loc este România în TOPUL UE al contribuțiilor sociale
Publicat: 18/07/2017, 08:57

Din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului, pe poziția 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuțiilor de la 39,25% la 35%, prevăzută în programul de guvernare, arată documentul.

Totuși, această măsură de diminuare a ratei procentuale vine la pachet cu o majorare a venitului salarial brut cu 22,75% pentru a menține valoarea netă a salariului. Dacă nu ar fi luată în calcul această majorare și ar fi efectuată o analiză comparativă a costurilor asigurărilor sociale plecând de la un venit net, și nu unul brut crescut artificial, România ar putea ajunge chiar pe podiumul țărilor cu costurile cele mai ridicate de asigurări sociale.

„România se afla în a doua parte a clasamentului atunci când a fost publicat Studiul comparativ privind beneficiile de asigurări sociale de către rețeaua Deloitte, în ianuarie 2017. Având în vedere că plafonul bazei de calcul pentru contribuții a fost eliminat de la 1 februarie 2017, am actualizat analiza și am constatat că România a urcat 11 poziții”, a spus Raluca Bontaș, Partener Deloitte România.

Conform studiului, cele mai mari costuri ale contribuțiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franța, Ungaria, Belgia, Grecia și Italia, iar la polul opus se poziționează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda și Irlanda. Circa 60% dintre statele din studiu au impus un plafon la calculul contribuțiilor de asigurări

Studiul a fost realizat pentru un salariu brut anual de 75 mii euro, care poate fi considerat unul extrem de ridicat pentru nivelul din România, însă indicat pentru o comparație la nivel UE/SEE/Elveția.

Observăm că țările cu cele mai mari costuri sunt în mod oarecum evident și cele care nu au plafon. Chiar dacă ratele de taxare sunt apropiate, sumele efectiv datorate cresc simțitor acolo unde lipsește plafonul. România impune contribuții comparabile cu Germania și Belgia, fără a oferi și beneficii comparabile asiguraților. O altă remarcă ar fi că majoritatea statelor permit asigurarea alternativă de sănătate în sistem privat, opțiune care în România lipsește deși din ce în ce mai mulți angajați apelează strict la acest tip de servicii medicale”, a spus Monica Țariuc, Manager Deloitte România.

În 2018, România ar urma să elimine 4 din cele 6 categorii de contribuții de asigurări existente, să le transfere integral la angajat și să reducă rata cumulată a acestora de la 39,25% la 35%, conform programului de guvernare. Impozitul pe venit ar scădea de la 16% la 10% (0% sub 2.000 lei brut).

Costul muncii va fi, în aceste condiții, de 70% față de 75% în prezent. Pentru fiecare 100 lei primită de angajat, statul va încasa 70 lei în loc de 75 lei.

„Conceptul – transferul contribuțiilor integral la angajat – este binevenit pentru că angajatorul are acum obligații, dar fără beneficii, iar angajații vor deveni mai conștienți de costul muncii pentru care sunt remunerați. În prezent ei au la cunoștință salariul brut care include propriile contribuții, nu și costul total cu salariul lor care înseamnă și contribuțiile angajatorului”, consideră Raluca Bontaș.

Pe de altă parte, ea apreciază că este discutabilă din punct de vedere legal eventuala obligare a angajatorilor de a crește salariul brut ca să fie menținută valoarea actuală a salariului net (în mână). „Probabil, cei mai mulți angajatori vor crește salariul brut. Există însă riscuri de a perturba piața muncii pentru că grilele de salarizare sunt stabilite în funcție de un coeficient raportat la valoarea salariului minim. S-ar putea produce inechități în salarizare în interiorul unei companii pentru că se va micșora ecartul dintre salarii”, a menționat Raluca Bontaș.

„România ar deveni, astfel, al doilea stat din Sud-Estul Europei care ar plasa contribuțiile de asigurări doar la angajat, în afară de Marea Britanie. Aparent, scăderea contribuțiilor cu 4,25 pp duce la scăderea costurilor angajatorilor, însă fondul salarial total ar putea fi mai mare comparativ cu perioada anterioară în care plafoanele erau aplicabile. Motivul este că economiile de la salariile mai mici vor fi contrabalansate de sumele datorate suplimentar pentru salariile mai mari”, a adăugat Monica Țariuc.

Comparația cu Bulgaria, țara vecină cu o economie asemănătoare cu a României, este relevantă din punctul de vedere al costului muncii. „Raportând la același venit net, pentru salariul mediu costul total este cu 15,55% mai mare în România decât în Bulgaria. Pentru un salariu de 4.000 euro ajunge să fie cu 44,16% mai mare (echivalentul a aproximativ 7 salarii minime brute pe economie). Cu alte cuvinte, pentru fiecare poziție de conducere, un investitor poate utiliza economiile rezultate din diferența de cost a asigurărilor sociale pentru angajarea altor șapte angajați în Bulgaria. În condițiile în care ceilalți indicatori relevanți pentru investitori sunt similari, costul contribuțiilor poate fi esențial în decizia investitorilor”, a concluzionat Raluca Bontaș.

Deloitte furnizează clienților din sectorul public și privat servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și de managementul riscului, servicii de taxe și alte servicii adiacente.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?