(P) Salariul la Kaufland vine odată cu începerea lunii. Angajații primesc drepturile bănești mai devreme

(P) Salariul la Kaufland vine odată cu începerea lunii. Angajații primesc drepturile bănești mai devreme
Publicat: 19/07/2017, 21:27

„Avem o responsabilitate pentru colegii noștri: să le facem viața un pic mai ușoară în fiecare zi. Tocmai de aceea am devansat data, pentru ca salariul să ajungă înaintea facturilor – și ideal, înaintea grijilor.”, declară Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

PACHETE DE BENEFICII PESTE CERINȚELE LEGII

Salariul minim brut al lucrătorilor comerciali a ajuns în acest an la suma de 2.000 lei, cu tichete de masă incluse. În funcție de vechime, salariul acestora poate ajunge chiar și până la suma de 3.800 lei brut.

Compania, cu peste 15.000 de angajați la finalul anului 2016, oferă deja unul dintre cele mai atractive pachete de beneficii pentru angajații din piața de retail.

Pe lângă tichete de masăși asigurarea voluntară de sănătate, Kaufland oferă avantaje care sprijină angajații să realizeze un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională. Printre acestea se numără programul flexibil de lucru, abonamente la săli de sport, tarife speciale la anumite hoteluri și posibilitatea de a împrumuta cărți, gratuit, prin intermediul Bookster.

„Suntem cu adevarăt o familie, în sensul că poti apela la colegii tăi când ai nevoie de liber sau la sistemul de lucru flexibil, când încerci să echilibrezi activitatea profesională cu viața personală”, spune EsteraAnghelescu.

Totodată, compania încurajează un stil de viață sănătos și dezvoltă activ inițiative care să îmbine viața profesională cu cea personală a angajaților. Câteva exemple în această direcție sunt cursurile de yoga cu traineri personali dedicați exclusiv angajaților Kaufland și copiii acestora sau antrenamentele de atletism și jogging pentru pasionații care vor să-și însușească o pregătire fizică și mentală, în vederea atingerii cu succes a obiectivelor propuse.

Retailerul oferă angajaților săi mai multe zile de concediu de odihnă anual, respectiv 22 de zile lucrătoare, peste perioada minimă legală de 21 de zile. Ele sunt suplimentate în funcție de vechime și pot ajunge până la 27 de zile pe an, cu aproape o săptămână mai mult decât prevede legislația din România.

„Ne dorim nu doar angajați, ci și cetățeni implicați – și de aceea fiecare coleg are dreptul la 2zile libere plătite pe an în care se poate dedica unor acțiuni de voluntariat – de la mediu și până la susținerea pacienților care se confruntă cu boli incurabile”, declară EsteraAnghelescu.

RECUNOAȘTEREA BRANDULUI DE ANGAJATOR

Kaufland România este singura companie din industria de retail care a obținut pentru al doilea an consecutiv titlul de Angajator de Top în România, printr-o certificare internațională acordată de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda.

Această certificare demonstrează performanța strategiei și a instrumentelor de resurse umane utilizate în cadrul companiei. Obținerea acestei certificări reprezintă o recunoaștere a angajamentului companiei în asigurarea unui climat de lucru plăcut și propice dezvoltării profesionale a echipei sale.

De asemenea, începând cu anul 2014, compania se regăsește în top „100 cei mai doriți angajatori” din România, potrivit studiului „European Graduate Barometer” realizat de institutul Trendence din Germania. Acest studiu se organizează anual și are ca scop să analizeze principalele tendințele la nivel național și internațional privind segmentul de proaspăt absolvenți, studenți și tineri profesioniști din cele mai importante centre universitare în raport cu atractivitatea brandului de angajator pe piața din România.

În același timp, Kaufland ocupă prima poziție în clasamentul companiilor de retail food din „Topul celor mai căutați angajatori”, categoria Business-Commerce. Datele reies dintr-un studiu realizat anual de compania internațională de cercetare Universum Global în Europa în rândul studenților, pentru a stabili care sunt cei mai doriți angajatori la nivel național. În ediția din acest an, la studiu au participat 10.500 de studenți din România.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România. Într-un recent studiu de piață derulat în România de către organizația elvețiană ICERTIAS – International Certification Association GmbH, lanțul de retail Kaufland a primit cel mai mare număr de voturi la categoria cel mai înalt nivel de calitate. Kaufland România este de cinci ani consecutiv centrul comercial cu cea mai mare încredere la secțiunea Categoria locală, potrivit studiului Trusted Brands al Reader’s Digest. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorințelor clienților prin varietate, un nivel ridicat de calitate și, bineînțeles, prețuri atractive. În 2017, Kaufland România a primit pentru a doua oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Orezul trebuie preparat într-un anumit fel. Tehnici simple pentru o mâncare reușită
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?