Prima pagină » Știri » Cum rezolvă Metrorex problema aglomerației de la metrou

Cum rezolvă Metrorex problema aglomerației de la metrou

Cum rezolvă Metrorex problema aglomerației de la metrou
Metrorex anunță că personalul de pază și angajații acordă asistență și îndrumă călătorii în stațiile unde se efectuează lucrări la sistemul de control acces, ca urmare a aglomerației semnalate la orele de vârf, miercuri dimineața, în stația Piața Unirii și marți, în jurul orei 19, în stația Pipera.

„Fiecare agent de stație este prezent în aceste zone aglomerate, pentru a transmite Dispeceratului Central evoluția situației din teren și luarea de măsuri în funcție de situația dată”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Metrorex.

Compania anunță că lotul existent și funcțional de cartele va fi schimbat cu un nou design, la finalizarea tuturor lucrărilor de modernizare control-acces, după ce călătorii au criticat faptul că designul cartelelor existente nu se aplică noilor aparate de citire.

Metrorex precizează că numărul porților de acces în stație a fost mărit și s-a avut în vedere modificarea fluxurilor de intrare-ieșire în funcție de traficul de călători pe intervale orare. Mai mult, au fost afișate pictograme cu modul corect de utilizare a cartelelor.

Constructorul a fost avizat de Metrorex să reanalizeze zona de lucru, pentru a fluidiza traficul din stațiile unde se efectuează lucrări, fără a afecta siguranța călătorilor, precizează administratorul metroului bucureștean.

„Metrorex prezintă scuze călătorilor pentru disconfortul creat ca urmare a aglomerației înregistrate în stațiile unde se efectuează lucrările de control -acces și face apel la înțelegerea acestora, pentru evitarea intrării în stație a unui volum foarte mare de persoane”, se mai arată în comunicat.

Marți, în intervalul 17.30-19.00, s-au format cozi la stația de metrou Pipera, după ce sistemul de acces a fost modernizat, aglomerația fiind cauzată de faptul că oamenii nu au știut cum să introducă cartela în aparatul de validare, iar procesul de citire al cartelei a durat mai mult.

O coadă de zeci de oameni s-a format și miercuri dimineață, la stația de metrou Unirii 1, după ce un punct de acces a fost închis în vederea modernizării sistemului.

 

Autor

Citește și