Șeful Antifraudei, DEMIS. Cine a fost numit în locul lui

Șeful Antifraudei, DEMIS. Cine a fost numit în locul lui
Publicat: 21/07/2017, 00:04

Vicepreședintele ANAF care coordona Direcția generală antifraudă fiscală, Marin Marius Florea, a fost demis de premierul Mihai Tudose, în locul său fiind numit Daniel Mihai Tudor, potrivit Monitorului Oficial.

Daniel Mihai Tudor, noul șef al Direcției Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a fost director executiv adjunct pe inspecție fiscală la Direcția generală a Finanțelor Publice București, responsabil pentru contribuabilii nerezidenți. Acesta deține împreună cu soția două case la Mogoșoaia.

Daniel Mihai Tudor a fost detașat temporat, în primăvara acestui an, la Ministerului pentru Mediul de Afaceri unde a fost numit secretar general adjunct.

Conform declarației de avere depusă în acest an, Tudor a realizat un venit annal de 78.407 lei de la DGRFPB, iar soția sa a încasat, de la Curtea de Conturi, 131.208 lei.

Familia Turdor deține două terenuri și două case la Mogoșoaia și un autoturism VW Golf.

Fostul șef al Fiscului, vicepreședinte ANAF

De asemenea, prim-ministrul Mihai Tudose l-a numit în funcția de vicepreședinte ANAF, cu rang de secretar de stat, pe Bogdan Stan, care a ocupat de la începutul anului funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. El a fost demis de la șefia ANAF marți, 18 iulie.

Totodată, Mihai Tudose a mai semnat eliberarea fin funcția de vicepreședinte al ANAF a lui Sorin Cristian Giuvelea, dar și numirea în această funcție a lui Daniel Florin Anghel și a lui Nicolae Pietrăreanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor