Prima pagină » Știri politice » Secretarul general al PSD: Taxa de solidaritate nu va fi introdusă. Efectele economice sunt mai mici decât cele de imagine

Secretarul general al PSD: Taxa de solidaritate nu va fi introdusă. Efectele economice sunt mai mici decât cele de imagine

Secretarul general al PSD: Taxa de solidaritate nu va fi introdusă. Efectele economice sunt mai mici decât cele de imagine
Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a precizat, luni, că taxa de solidaritate, măsură cuprinsă în programul de guvernare a Cabinetului Tudose, nu va fi introdusă, el argumentând că efectele economice ar fi mult mai mici decât efectele de imagine.

Întrebat dacă a fost luată o decizie politică în privința taxei de solidaritate, Neacșu a răspuns: „După cum ați fost informați, s-a discutat săptămâna trecută în coaliție. Din câte știu, nu sunt finalizate întru totul toate măsurătorile pe care le-am cerut referitor la impactul pe care introducerea unei astfel de taxe ar putea să îl aibă. Eu opinez că mai degrabă nu va fi introdusă taxa pe solidaritate”.

Neacșu a subliniat că aceasta este opinia sa personală: „Este opinia mea personală în acest moment. Am văzut câteva dintre simulările făcute. După părerea mea efectele economice ale măsurii respective sunt mult mai mici față de impactul pe care l-ar avea din punct de vedere al imaginii”, a admis Neacșu.

Întrebat dacă PSD are în vedere o impozitare în trepte a veniturilor, Neacșu a răspuns: „Nu neapărat. Și oricum acest lucru nu se poate face în niciun fel în economia românească dacă nu are loc o globalizare a veniturilor. Deci nu în perspectiva imediată”.

Săptămâna trecută, Guvernul anunța că nu renunță la taxa de solidaritate, premierul Mihai Tudose precizând, în urma ședinței coaliției de guvernare, în care a predat raportul de activitate săptămânal, că simulările continuă, pe acest subiect, pentru a se vedea impactul. Tudose a ținut să sublinieze atunci că „taxa de solidaritate nu e o taxă pe persoane juridice, ci va fi aplicată persoanelor fizice care câștigă foarte mult” și care „beneficiază de o grămadă de lucruri din partea statului”. Potrivit calculelor inițiale, această taxa ar urma să se aplice celor care câștigă peste 14.500 de lei brut, respectiv 10.000 de lei net. Din datele oficiale, măsura va afecta aproximativ 36.000 de români. 

Citește și