Alertă în Dolj, după ce dintr-o locomotivă a început să iasă fum. Circa 50 de oameni erau în tren

Alertă în Dolj, după ce dintr-o locomotivă a început să iasă fum. Circa 50 de oameni erau în tren
Publicat: 25/07/2017, 15:18
Actualizat: 25/07/2017, 16:48

Potrivit primelor informații primite din partea Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, este afectată doar locomotiva trenului personal care circulă între Craiova și București.

În trenul cu trei vagoane călătoreau aproximativ 50 de persoane, niciuna nefiind rănită.

Reprezentanții ISU au spus că problema a fost sesizată în jurul orei 14, iar la fața locului a fost trimis un echipaj de la Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, cu o autospecială.

CFR Călători a transmis, marți, printr-un comunicat de presă, că între stațiile Banu Mărăcine – Malu Mare s-a produs un incediu la locomotiva trenului R 9008 Craiova – București Basarab, iar cei aproximativ 50 de pasageri nu s-au aflat în pericol.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, persoanele care se aflau în tren sunt preluați cu trenul IR 1596 Craiova – București Nord pentru a ajunge la destinație, urmând ca o comisie să cerceteze cauzele care au dus la producerea incidentului.

Pompierii intervin pentru stingerea incendiului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...