Mesajul public al Preafericitului Părinte Daniel vine după ce, joi și vineri, a avut loc la Reședința Patriarhală din București o ședință de lucru a Comisiei pentru statut și regulamente a Bisericii Ortodoxe Române, legată de faptele Episcopului de Huși.
În cadrul acestei întâniri, au fost studiate prevederile statutare și regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoți și episcopi.
„În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, cât și Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată, trebuie completate și amendate privind procedurile de sesizare, cercetare și judecare a abaterilor canonice și administrative ale ierarhilor. În această privință a fost prezentată și legislația bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori”, conform sursei citate.
Propunerile Comisiei pentru statut și regulamente de completare și explicitare a prevederilor actuale statutare și regulamentare vor fi prezentate spre analiză și aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 17 și 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat și Sinodul Permanent.
„Preocupată de tulburarea și întristarea produse în Biserică de acuzațiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creștină, Comisia pentru statut și regulamente, în baza Sfintelor Canoane și a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidențiat mai multe principii călăuzitoare”, susține Patriarhul.
Primul dintre acestea se referă la faptul că disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate și o obligație pentru toți clericii: diaconi, preoți și ierarhi.
În plus, sancțiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericești, cât și pocăința și îndreptarea celor care au greșit, în vederea iertării păcatelor și dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului.
Conform celui de-al treilea principiu, îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum și îndreptarea tuturor păcătoșilor, în general, „necesită multă rugăciune, post, pocăință și sfătuire duhovnicească”.
„Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioșilor pentru tulburarea produsă de acuzațiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creștină”, susține Preafericitul.
În ultimele săptămâni, în spațiul public au apărut mai multe informații compromițătoare la adresa unor preoți ai Bisericii Ortodoxe Române.
Unul dintre aceștia este preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale. De altfel, el a fost exclus, vineri, din Biserică în urma unei decizii a Consistoriul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.
Un alt caz mediatizat este cel al Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeau, care ar fi întreținut relații sexuale cu un elev al Seminarului Teologic. Reprezentanții Patriarhiei i-au cerut acestuia să re retragă din funcție, însă Bârlădeanu a refuat, susținându-și nevinovăția.