Visul sultanului ErdoÄŸan

Visul sultanului  ErdoÄŸan
Publicat: 28/07/2017, 22:53
După rugăciunea de vineri, sute (sau mii, cifrele diferă de la o sursă la alta) de oameni s-au deplasat în fața ambasadei israeliene, încercând chiar să treacă de barajul forțelor de ordine pentru a intra în clădirea goală.
Au fost strigate sloganuri care în Iordania nu s-au mai auzit demult: „Moarte Israelului” și „Fără ambasadă sionistă pe pământ iordanian”. S-a cerut ruperea tratatului de pace din 1994.
Situația e cum nu se poate mai complicată. Pe de o parte legăturile puternice ale Iordaniei cu Israelul (esențiale la nivel de securitate), pe de altă parte vocea străzii, îl pun pe regele Abdullah al II-lea (sosit de curând dintr-o vacanță în Statele Unite) într-o poziție imposibilă. Ultimul lucru pe care și l-ar dori e o revoltă populară, dar nici nu-și poate permite – în noua conjunctură geopolitică din regiune – să înăsprească relațiile cu Israelul.
Pacea cu Israelul (doar Egiptul, în zonă, a mai semnat un astfel de tratat), parafată în 1994, conține și un articol care consacră rolul Regatului Hașemit ca administrator al locurilor sfinte ale Islamului din Ierusalim. Astăzi, acolo, după două săptămâni, credincioșii musulmani au acceptat să intre în Al-Aqsa, dar lucrurile nu s-au liniștit. Israelienii au menținut restricția asupra bărbaților de sub 50 de ani de a intra în moschee, fapt pentru care s-au petrecut noi ciocniri cu forțele de ordine – pietre de o parte, gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc de cealaltă parte.
Regele Abdullah al II-lea are de gestionat două situații cu potențial exploziv: criza din Ierusalimul de Est, dar și cazul celor doi iordanieni împușcați de soldatul israelian. De fapt, nu incidentul sângeros ca atare, ci ceea ce a numit într-o declarație „sfidarea” premierului Netanyahu prin repatrierea întregului personal al ambasadei, ca să îl poată recupera pe soldat și să-l eroizeze.
În acest context care se acutizează pe zi ce trece, în ciuda eforturilor saudite de a aplana lucrurile, președintele ErdoÄŸan n-a scăpat prilejul de a încerca să se poziționeze cum demult se visează – lider al lumii musulmane. După declarațiile incitatoare din ultimele zile, Sultanul a cerut convocarea, pe 1 august la Istanbul, a miniștrilor de Externe ai Organizației Cooperării Islamice, o instituție mondială, impresionantă ca mărime, însă mai mult decorativă, cu reprezentanți în aproape 60 de țări de pe patru continente. Subiectul: pericolul în care se află cel de-al treilea loc sfânt al musulmanilor, după ce restricțiile de vârstă (numai pentru bărbați) au fost menținute și astăzi.
Unul dintre membrii Organizației Cooperării Islamice e Iranul.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor