Practic, sportul e teoria chibritului…

Întrebarea mea pentru pionierul „sportului ca la carte” este: și celelalte zeci de mii de copii care se vor fi apucat de sport, cu ani buni înainte – mulți dintre ei, de performanță -, au făcut și vor face asta, în continuare, empiric, după ureche, la plesneală?!

Păi, mă gândesc că așa ceva ar fi o crimă! Toți copilașii lumii, sigur, și ai României, care încep să facă sport pe la cinci-șase anișori, ca să poată performa, cu adevărat, în timp util, vor face asta așa, pur și simplu, după capul antrenorilor, în lipsa unei programe/„curricule”, adecvate?!

Doamne-Dumnezeule! Și apoi?! Când vor ajunge la școală, în clasa a V-a, intrând în rândul sportivilor cu carte și scaun la cap, pe la 12 ani (apropo, vor avea teme pentru acasă?!), și vor afla că până la acea vârstă au fost, pur și simplu, abuzați de inconștiența unor antrenori, care i-au lucrat fără programă, fără să știe ce și cum vizavi de adevărurile incontestabile ale milenarei științe, ce vor face?! Vor renunța la tot ce au apucat să „învețe” și o vor lua de la capăt?

Când mă gândesc la majoritatea campionilor noștri – din gimnastică, tenis, înot, patinaj -, care n-au avut răbdare și au început treaba pe la șase ani, mă revolt, pur și simplu. Mă omoară gândul că am fost păcălit, manipulat, expus ridicolului, bucurându-mă ca un sărit de pe fix de vreo performanță a cuiva, care se dovedește, astăzi, că putea fi infinit mai excepțională, dacă la bază ar fi stat și o solidă pregătire teoretică.

Înțeleg, îngrozit, că oamenii ăștia sunt, de fapt, niște impostori… Cetățeni care n-au fost construiți în lumina învățămintelor științifice ale lui L.M.Pop. Că, de fapt, învățătura lor este o practică ale cărei structuri de rezistență nu se bazează pe niciun fel de fundație teoretică. Că au sărit, au alergat, au lovit, au vâslit, instinctiv, aproape animalic, fără să le fi trecut prin cap să pună mâna pe excepționalul manual de „Educație Fizică și Sport” și anexele, opere săvârșite de recunoscuți oameni de știință a sportului.

În acest sens susțin, fără rezerve, numai cu titulari, ideea, aproape de negândit (de către toți ceilalți) a destoinicului ministru Pop – oferită posterității, prin expunerea sa pe Facebook -, conform căreia nu un singur manual ar fi necesar exploziei izbânzii, în țara noastră, ci următoarele opere educaționale, de pregătire sportivă practică, în ordine alfabetică: Atletism, Badminton, Baschet, Baseball, Canotaj, Dans sportiv, Fotbal, Gimnastică artistică feminină, Gimnastică artistică masculină – aici am o întrebare: artistica masculină o pot învăța și fetele, dar cea feminină ar fi bună pentru băieți?! -, Gimnastică ritmică, Haltere, Handbal, Hochei pe gheață, Hochei pe iarbă, Înot, Judo, Kaiac-canoe, Karate, Lupte greco-romane, Lupte libere, Orientare sportivă, Patinaj artistic, Patinaj viteză, Polo pe apă, Rugby, Sanie, Sărituri în apă, Schi alpin, Schi biatlon, Schi fond, Schi orientare, Schi sărituri, Scrimă, Softball, Sport aerobic, Șah, Tenis, Tenis de masă, Volei și Yachting.

Sigur, știindu-l pe ministrul-fondator al acestei adevărate BPT, colecție nouă, sunt ferm convins că nu s-a gândit, o clipă, la o lucrare/învățătură de mântuială, ci la un studiu aplicat, aproape doctoral – întrucât el se pricepe la comisii, doctorate și „comisii doctorale” -, pe fiecare disciplină, astfel încât, la finalul studiului, țara se va umple de viitori campioni-octogenari, polisportivi, teoretic tobă de carte.

Sunt sigur că, dacă vom fi atenți la cine scrie și produce aceste manuale, vom avea mii și mii, nu de titluri sportive, ci de surprize bulversante.