Astfel, într-o postare de pe contul său de Facebook, Dan Honceriu povestește cum decurge o intervenție în miez de noapte și cum oamenii legii sunt umiliți fără să poate reacționa: „Vară, noapte, căldură sufocantă. Pe la ora două îți intră apel de la 112: . Te duci, tu și cu jandarmul și vezi o ditamai gașcă de vreo douăzeci de inși cu berile în mână cum urlă cât îi ține gura. Când te apropii, o gagică din grup dechide ușa blocului și toți dispar înăuntru. Vecinii care stăteau ciorchine la geam nu-ți deschid niciunul ușa blocului prevăzută cu interfon ca să intri după ei. Nu mai vezi grupul, dar îi auzi cum râd și fac hărmălaie pe scara blocului. Suni la toate apartamentele în speranța că cineva îți va deschide ușa blocului. Nicio șansă, contribuabilul vrea liniște, dar nu vrea să fie implicat. Stai cât stai și comunici dispecerului situația. Te urci în mașină și te dai la întuneric în speranța că vor ieși din bloc și pui coșu pe ei. În acest timp 112-ul îți dă și că locatarii sunt exasperați. Gașca a intrat într-un apartament și a dat drumul la muzică. Decibeli la greu, tub de bas și tot tacâmul. Într-un final ne deschide cineva ușa la bloc. Sunăm, ciocănim, batem în ușa apartamentului cu muzică la maxim. Draci dacă ar deschide careva! În tot timpul ăsta, tot blocul a ieșit pe casa scărilor în pijamale și-ți cere să faci ceva. Afli că apartamentul e închiriat, proprietarul nu se știe cine e, chiriașii cu atât mai puțin. Stai cu jandarmul la ușa așteptând o pauză între melodii ca să poți bate la ușă. Lumea deja s-a plictisit. . Pentru că ați vrut democrație, dreptul de a face orice, oricând și oricum. După vreo 40 de minute de bătut în ușa deschide gagica de i-a băgat în bloc. Rangă de beată. Prin ușa întredeschisă ne dă o carte provizorie de identitate, expirată și cu domiciliul într-un sat uitat de lume. O întreb cine mai e în apartament. . Și râde cu sughițuri în timp ce ne închide ușa-n nas. Bați la ușă degeaba, nu mai răspunde nimeni. Lumea te întreabă ce măsuri vei lua. Când le spun că-i voi da amendă-n lipsă și că am nevoie de un martor, toți intră-n casă vociferând că mai bine nu te chemau, că degeaba ai venit că ți-e frică să spargi ușa, etc. O verifici pe gagică prin stație și te rogi la Dumnezeu să fie urmărită. Dispecerul o verifică-n toate bazele de date posibile și e , doar cartea provizorie expirată pentru care amenda e cât cinci țigări la bucată. De-alea ieftine. Găsești un martor și îi dai un căcat de amendă la tulburare pe care n-o va plati niciodată. Strângi din dinți și pleci. Frustrat că nu poți face ordine, frustrat că ai fost umilit de niște puști beți și obraznici dar mai ales frustrat că deși ești polițist nu ai o lege care să fie fermă astfel ca cel ce-a greșit să nu mai repete greșeala. Într-o tură de noapte poți avea zeci de astfel de situații. Ești singura patrulă, te aleargă de la o solicitare la alta iar rezultatul e acela pe care-l spune toată lumea: A VENIT POLIȚIA ȘI NU LE-A FĂCUT NIMIC! Când era lege și îi scoteam afară-n șuturi, eram milițieni comuniști și nu lăsam tinerii să se distreze, săracii. Au adaptat, au abrogat și legea astfel ca singurul vinovat să fie polițistul chemat să facă ordine. Și plătit de cei care sună la 112, se ascund după perdele și nu se pun niciodată martori la o faptă. Pentru că polițistul nu e credibil, abia când consemnezi un neica-nimeni de pe stradă în proces-verbal, abia atunci devine faptă. Ceea ce spun eu nu e valabil dacă nu e întărit de un boschetar care trecea prin zonă. Vreți poliție ca oriunde-n lume? Dați-ne lege, oameni buni, pentru că nimeni nu mai face pe Zorro ca să dea apoi cu subsemnatul în instanță!”