„Informația parțial greșită” dintr-un SMS pe care Dragnea l-a trimis parlamentarilor

„Informația parțial greșită dintr-un SMS pe care Dragnea l-a trimis parlamentarilor
Publicat: 31/07/2017, 22:40
Actualizat: 01/08/2017, 08:52

„Premierul ne-a informat că măsura referitoare la trecerea Elcen sub autoritatea Primăriei Generale și în proprietatea PMBi necesită adoptarea unei OUG pentru care Guvernul nu e abilitat. Dacă această măsură va fi luată printr-o OUG, atunci, conform prevederilor constituționale, Art. 115, Parlamentul se convoacă într-un termen de cinci zile pentru a lua în dezbatere OUG respectivă. Acest lucru va depinde de ceea ce face Guvernul, ceea ce decide Guvernul”, a declarat Tăriceanu în cadrul unei conferințe de presă comune cu liderul PSD, Liviu Dragnea, la sediul ALDE.

„Nu noi stabilim când dau ei OUG. Le-am spus că în momentul în care Guvernul va adopta OUG, cu transferul acțiunilor de la statul român către Municipiul București, de la Elcen, cu alte OUG pe care vor să le mai dea și nu au în legea de abilitare, Parlamentul, respectiv Camera Deputaților sau Senatul se va întruni în maximum cinci zile”, a spus, la rândul său, liderul PSD.

Deși Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost convocat pentru miercuri, conform informației date publicității încă de sâmbătă de Direcția de presă a Camerei Deputaților, pe ordinea de zi aflându-se scrisoarea lui Dragnea prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august, liderul PSD a infirmat acest lucru, spunând că, de fapt, „nu a fost convocată”.

„Aveți o informație parțial greșită. Noi am trimis un SMS că e posibil să se convoace Parlamentul pentru că, da, premierul ne informase cu câteva zile în urmă că ar intenționa să adopte, în săptămâna aceasta, o OUG pentru Elcen și am trimis acel SMS ca parlamentarii să știe”, a spus Dragnea, subliniind că „Parlamentul nu e convocat în sesiune extraordinară” și că „va fi convocată doar Camera sesizată dacă va apare OUG”.

„Ministrul Energiei a prezentat care e proiectul prin care să aibă loc acest transfer, proiectul de OUG, premierul ne-a zis că miercuri sau joi să intre cu această OUG, dar noi asta am spus: când vom avea OUG depusă, vom convoca Camera respectivă în sesiune extraordinară”, a mai spus Dragnea.

Referitor la pensiile speciale ale militarilor, Dragnea a spus că „actul normativ de la Guvern, în mod oficial, nu a apărut” și că nu le-a cerut celor din Guvern să vină cu proiectul de OUG, în cadrul ședinței coaliției de guvernare, precizând faptul că discuțiile s-au purtat doar pe „principii”.

„Pensiile aflate în plată nu scad (….) Ne-au prezentat și care e impactul bugetar și riscul foarte mare e că, dacă nu se intervine, impactul bugetar, care azi e de șase miliarde de lei pentru aceste pensii speciale, poate să ajungă la 10 miliarde -11 miliarde în 2 ani de zile, poate la 15 miliarde în doi ani de zile (…) Impactul se poate duce la sume foarte mari, blocând posibilitatea statului român să crească punctul de pensie pentru celelalte milioane de pensionari (…) Principiile, odată asumate, ele trebuie puse în cifre și în cuvinte care să dea OUG respectivă”, a detaliat liderul PSD.

Reamintim că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august, cererea sa urmând a fi discutată de Biroul permanent al Camerei de miercuri, 2 august, potrivit unui comunicat remis sâmbătă Mediafax.

De altfel, convocarea unei sesiuni extraordinare a fost solicitată, lunea trecută, chiar de către premierul Mihai Tudose, care a ridicat această chestiune în ședința BPN a PSD, el arătând că Guvernul nu este abilitat să adopte OUG pe perioada vacanței parlamentare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor