„Este o bâlbâială inimaginabilă pentru un Guvern într-o țară europeană. Totul se face prin hei rup, prin improvizație. Nu există niciun plan. În conformitate cu declarațiile Ministerului Muncii nu s-a avut în vedere impactul pe care îl are legea salarizării asupra pensiilor speciale, ceea ce mie îmi arată că acest Guvern nu mai trebuie să reglementeze, acest Guvern trebuie să plece acasă cât mai repede pentru că nu face altceva decât să creeze o criză gravă fără precedent în niște domenii în care înainte de instalarea Guvernului era liniște și toate lucrurile funcționau bine”, a declarat președintele PNL, Ludovci Orban.
La rândul său, Ilie Bolojan a afirmat că „PSD a mințit prin omisiune”, precizând că liberalii resping intervenția prin Ordonanțe de Urgență.
„Se confirmă în aceste zile încă o dată că PSD a mințit în campania electorală cel puțin prin omisiune în acest caz electoratul făcând vorbire exclusiv de majorările de pensii pe care le vor aplica atunci când vor veni la guvernare. (…) În ceea ce privește intervenția prin ordonanțe de urgență respingem această formulă de rezolvare pentru că s-a dovedit și în cazul legii salarizării unitare că făcute pe picior și neestimând toate efectele pe care o lege le poate genera s-au produs efecte negative în alte domenii și la fel cum legea salarizării unitare prin creșterile de salarii în sistemul militar a generat și majorarea pensiilor speciale fără ca această majorare să fie luată în calcul de către Guvern la data respectivă și estimată în bugete, ceea ce, după datele pe care le avem, generează deficite masive în bugetul de pensii, riscă să creeze altă situație în care acest tip de reglementare să fie făcută pe picior și să aibă alte efecte”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a afirmat că o discuție onestă cu sindicatele și cu toți cei care au un rol în stabilirea acestor pensii și reglementarea lor pe termen lung este varianta cea mai corectă.
Prim-vicepreședintele PNL a susținut că derapajele care fost produse legate de pensionarea sub 50 de ani și de indexarea care duce unele pensii la sume foarte mari trebuie discutată și corectată.
„Cea mai sănătoasă formulă de plată a pensiilor și de sustenabilitate a acestui sistem în anii următori este plata funcției de contributivitate, iar pensiile speciale să fie într-adevăr o excepție și nu să se extindă la foarte multe categorii socio-profesionale”, a spus Bolojan.
Ilie Bolojan a afirmat că de pensii speciale trebuie să beneficieze cât mai puține categorii.
„(…) în România s-au majorat salariile pentru oamenii de decizie atât din sistemul de magistratură, din Camera Deputaților, din Senat, din administrația publică locală, din Interne, din Apărare, ceea ce dacă s-ar aplica acest principiu al contributivității în mod cert oamenii aceștia ieșind la pensie la termen la o vârstă care menține sustenabilitatea sistemului pe pensii au asigurate niște venituri decente și după perioada de pensionare”, a adăugat Bolojan.
Prim-vicepreședintele PNL a spus că militarii care luptă pe fronturi trebuie să beneficieze de pensii speciale.
Liberalul a afirmat că majorarea salariilor cu 10% a anagajaților din Ministerul Afacerilor Interne este „un act disperat al Guvernului” menit să atenueze „nemulțumirile legate de intervenția în acest domeniu”.