Gen. Degeratu dixit: Trebuie declarată starea de urgență în domeniul securității naționale

Departe de mine gândul să vă induc psihoza militaristă. Vreau doar să reflectați la ce spune un om care știe, într-un moment în care moralul Armatei Române și determinarea acesteia au fost aduse la cota cea mai de jos de inițiativele imbecile, dar deloc dezinteresate, ale unor politicieni.

„(…) Din 2014, Parlamentul României nu face ce ar trebui să facă pentru securitatea și apărarea națională. De când s-a luat hotărârea în cadrul NATO, la summitul din Țara Galilor, că avem de făcut reasigurarea strategică a europenilor din Est, nu avem un program pentru a descuraja o agresiune rusească. Toate statele din această zonă (pe care, în continuare, guvernanții noștri o numesc flanc, în mod ironic sau bizar) au trecut la o pregătire militară corespunzătoare, pentru a face față acestui noi tip de pericol – agresiunea rusească (așa este numită în documentul pe care România l-a semnat în Țara Galilor și după aceea la Varșovia). De atunci încoace, în locul întăririi capacității capacității de apărare și a întregului domeniu de securitate națională, România a mers în sens invers. Adică a renunțat la conceptual de securitate națională și nu mai are, la ora actuală, o strategie de securitate națională (…). SRI a fost deturnat pe altă direcție, în loc să se ocupe de treburile pe care le-ar fi avut în domeniul securității naționale – a fost deturnat legal spre combaterea corupției, în loc să se ocupe de pericolul rusesc, fiindcă aceasta este problema principală acum în România și în Polonia, și în Estonia, și în Lituania, și în Ucraina, și în Turcia, și în Bulgaria, și în Slovacia, și în Ungaria. Acesta este pericolul, iar noi ne ocupăm de cu totul altceva (…).

Dacă în noaptea asta e confruntarea cu inamicul, el nu mă întreabă decât ce m-a întrebat în 1940, pe Nistru: ești în stare să te aperi sau nu? Ridic mâinile – nu, cam nu. (Ascultați discursul lui Donald Trump la Varșovia. Nu putea fi ținut la București, să spună la fel. S-a dus la Varșovia, fiindcă acolo, indiferent cum au fost polonezii – într-o parte cleștele rusesc, în cealaltă parte cleștele nemțesc – polonezii au ales să se apere. Cu orice sacrificiu!…) .

Problema noastră, la ora actuală, este ce-i de făcut. Pentru că timpul măsurilor normale a trecut, pentru că timpul de înzestrare normală a trecut, ar trebui să vedem de unde am plecat, unde suntem și ce-i de făcut (…).

Problema pensionărilor anticipate, deci înainte de termen, a apărut în Ordonanța de Urgență 7/1998, ca o măsură necesară pentru reducerea efectivelor Armatei de la 219.000 la 112.000. Atunci era nevoie. Am făcut atunci acea Ordonanță cu asistență britanică (…). Era pe un program de 5 ani, 1998-2003, pensionare anticipată condiționată de achitarea unor plăți compensatorii. Dar se referea numai la Armată, numai la perioada reducerii efectivelor și nu avea nimic nici cu viitorul – din 2003 trebuia să înceapă înzestrarea Armatei, a noilor structuri ale Armatei – nici cu Ministerul de Interne, care nu-și reducea efectivele, nici cu SRI, care nu-și reducea efectivele. Din nefericire, o dată s-a prelungit după 2003 (deci, după atingerea cifrei; s-a mers mult mai jos decât 112.000, s-a mers la 85.000), s-a prelungit și s-a extins la întregul sistem, fără o justificare obiectivă. Reducerea efectivelor și pensionarea anticipată aveau atunci o justificare obiectivă – nu aruncăm oameni în stradă, Armata îi ia de la școala militară ți îi duce până la cimitir, asta e regula ori cărei armate din lume. Deci, s-a justificat atunci, mai departe nu s-a mai justificat niciodată decât din alte motive, din alte scopuri, poate politice, poate de altă natură (…).

Din 2014 nu am înțeles de ce Parlamentul României nu a făcut ce trebuie, adică să crească efectivele sistemului securității naționale – toate trebuiau să crească, cu atât mai mult Armata (…).

Misiunea principală a SRI a fost deturnată de politic spre o altă problemă, spre lupta împotriva corupției, care cu siguranță e o problemă importantă, dar care, dacă absoarbe energiile unei nații, ne duce categoric într-o catastrofă (…).

Acum, nu mai e de făcut decât atât: proclamarea stării de urgență în domeniul securității naționale, așa cum a făcut Franța când s-a confruntat cu terorismul (…). E o stare de urgență, nu mai e o stare de normnalitate. Pentru că pericolul acțiunii militare străine e aici. Este și în interior – deja inamicul e în interior și trebuia descoperit până acum. Trebuie proclamată starea de urgență și făcut ceea ce trebuie într-o stare de urgență: care este situația Marilor Comandamente la ora actual? 30-40-50 la sută fără personal de înaltă calificare – generali, colonei și locotenenți-colonei. Concentrarea rezerviștilor cu obligații militare și completarea acestor funcții disponibile. Trecerea la organizarea și completarea Comandamentelor pentru Situații de Război. Măcar lecția din ’38, ’39, ’40 s-o învățăm. Acești oameni care au ieșit cu aceste pensii vin înapoi, au obligații militare. Militarii în rezervă sunt mai întâi military și pe urmă în rezervă, conform legii și jurământului militar. Trecem la o structură corespunzătoare războiului: înființarea unui Comandament Operațional pentru conducerea operațiilor care ar trebui să urmeze, înființarea a trei Comandamente de Corp de Armată – la Iași, Cluj, Craiova, înființarea unui Comandament special pentru Dobrogea. Aici trebuie să vină rezerviștii – 3 luni, 6 luni (…). Nu costă foarte mult, cei care vin în astfel de situații își vor primi pensia în continuare și, dacă pensia e mai mică decât funcția pe care o vor îndeplini, vor primi diferența de grad, nu și soldă și pensie (…).

Din 2009, Rusia a trecut la o formă de expansiune. Din acel moment ar fi trebuit să înțelegem care sunt planurile Rusiei. N-am reușit să obținem informații niciodată despre planurile Rusiei, dar am văzut faptele din care putem deduce ce se întâmplă. Suntem aici într-o stare de război complex – se numește hybrid sau nou război rece – în care Rusia e cu un pas în avans. Are inițiativa, desfășoară activități specific în fiecare țară, în Ucraina, în Georgia, în România… Rusia și-a organizat dispozitivul militar, și-a organizat forțele armate pe criteriul pregătirii pentru război. În Districtul military Sud, cel cu care ne confruntăm noi, aveau în 2008 o armată, acum au 3 armate, în jur de 70-80.000 de militari. Districtul militar Sud, care înseamnă frontul de sud, are trei misiuni: să lichideze Ucraina, să stăpânească zona Mării Negre, ceea ce înseamnă România, Turcia și Bulgaria, cu proiecție pe Balcani și are misiunea proiecției forțelor în estul Mediteranei (…).

Rusia este pregătită de război, desfășoară exerciții pentru război, a făcut tot ceea ce este vizibil – inclusiv întărirea podețelor, a căilor ferate – și face exerciții de alarmare de acest tip. Dacă veți vedea un exercițiu de acest tip, pe hartă arată unde se lovește România: în principal se lovește Constanța, se lovesc podurile dunărene, se lovește evident baza de la Fetești, baza de la Deveselu (…), Bucureștiul.

România este singura țară care a fost amenințată oficial (în subsidiar și Polonia, n.m.) de către Putin, la Atena (27 mai, 2016, n.m.): Vrem să știți cum se trăiește în cătarea puștii, sub bătaia rachetelor!. Iar noi am zâmbit. La o declarație de război, noi am zâmbit…”.