Cum a văzut o judecătoare filmul bătăii dintre Boureanu și un polițist. Detaliul de „o deosebită îndrăzneală și dispreț absolut”, remarcat de instanță

Publicat: 04/08/2017, 11:33
Actualizat: 26/03/2019, 00:11

„Faptul că la momentul celei de-a doua opriri în trafic, intimatul-inculpat, refuzând să se supună solicitărilor adresate în condițiile legii de către persoana vătămată, a ajuns să o agreseze în mod repetat pe aceasta, a doua agresiune fiind desfășurată în prezența a numeroși reprezentanți ai autorității statului, conștientizând că acțiunea sa este înregistrată, atestă o deosebită îndrăzneală și un dispreț surprinzător, nu doar pentru integritatea fizică a altei persoane, ci, și mai grav, pentru ceea ce acea persoană reprezenta-autoritatea statului, deși intimatul-inculpat invocă în mod repetat că are experiență în ceea ce privește relația cu organele statului și, în special, cu poliția. Grav este și faptul că a doua lovitură pe care se presupune că intimatul-inculpat i-a aplicat-o persoanei vătămate, având în vedere zona corpului care a fost vizată, era destinată nu doar să provoace victimei o suferință fizică puternică, dar și să o înjosească”, explică judecătoarea Anca Saru, de la Tribunalul București, în motivarea deciziei.

Conform sursei citate, în ceea ce privește existența unei provocări din provocări din partea polițiștilor, instanța arată cu nu poate fi vorba despre așa ceva, mai ales că Boureanu este cel care a recurs la gesturi și cuvinte jignitoare la adresa organelor de poliție.

„Imediat după controlul de rutină efectuat cu ocazia primei opriri în trafic a autoturismului intimatului-inculpat, în cadrul căruia nici măcar intimatul-inculpat nu susține că organele de poliție care au efectuat controlul ar fi avut o atitudine neadecvată, intimatul-inculpat este cel care a apăsat în mod repetat claxonul și a recurs la gesturi și cuvinte jignitoare la adresa organelor de poliție, fapt care a determinat o nouă oprire în trafic a autoturismului în vederea efectuării demersurilor necesare sancționării contravenționale a acestuia”, se menționează în motivare.

Astfel, judecătorul Tribunalului București apreciază că arestul preventiv este singura măsură preventivă ce poate fi aplicată fostului parlamentar.

„Un prim argument în susținerea acestei concluzii este acela al gravității sporite a activității pretins infracționale pe care se reține că există suspiciunea rezonabilă că intimatul-inculpat a desfășurat-o. Astfel, există bănuiala rezonabilă că acesta a generat incidentul soldat cu inculparea sa sub aspectul unei infracțiuni de o gravitate sporită, pornind de la un simplu control rutier, legal desfășurat, adresarea de invective și gesturi jignitoare, sancționabilă chiar și în raporturile cu un simplu cetățean, cu atât mai mult, cu un reprezentant al autorității statului, neprimind până la acest moment o explicație din partea intimatului inculpat”, se arată în documentul citat.

Pe 20 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 i-au trimis în judecată pe Cristian Boureanu, acuzat că a agresat un polițist rutier, și pe iubita sa, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.

Pe 9 iunie, în jurul orelor 01:30, mașina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, în zona Piața Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei de un echipaj de poliție rutieră.

Procurorii susțin în rechizitoriu că acesta „s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliție din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a amenințat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămașa uniformei de serviciu și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale”.

Potrivit procurorilor, fiind audiată în calitate de martor, pe 9 iunie și 6 iulie, Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu a făcut afirmații mincinoase și „a creat o situație favorabilă fostului deputat”. Astfel, declarația acesteia din 6 iulie este în contradicție cu cea anterioară și cu probatoriul administrat în dosar.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis