Zach Tierney a ajuns la medic după ce familia lui a observat că îi era întotdeauna sete.Doctorii au descoperit că rinichii micuțului păreau a fi ai unui bătrân de 80 de ani și funcționau în proporție de 25%. După efectuarea unor teste amănunțite, s-a stabilit că Zach suferă de displazie renală și va avea nevoie de dializă sau de un transplant înainte de a ajunge la pubertate.
„Sunt asistentă medicală, așa că mi-am dat imediat seama că ceva se întâmplă cu el. Zach nu creștea la fel de mult ca ceilalți copii, iar noaptea îl găseam lipit de robinetul de apă de la baie, îi era tot timpul sete””, mărturisește Michelle Tierney, mama băiatului.
Zach Tierney respectă acum o dietă strictă, bazată pe proteine, lactate și grăsimi.Deși duce o viață relativ normală, acest lucru s-ar putea schimba dacă rinichii lui vor ajunge să funcționeze doar în proporție de 20%. „Este teribil de curajos și interesat de ceea ce i se va întâmpla în viitor”, adaugă mama micuțului.