Accident rutier grav pe Valea Oltului. Trei persoane au murit

Accident rutier grav pe Valea Oltului. Trei persoane au murit
Publicat: 07/08/2017, 11:23
Actualizat: 07/08/2017, 16:47

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălescu, a declarat, pentru Mediafax, că tinerele erau în vârstă de 21 și, respectiv, 23 de ani, și aveau viză de ședere legală în România, valabilă până astăzi și se aflau pe drumul spre casă. Șoferul era român, în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca.

Trei persoane au murit, luni dimineață, într-un accident rutier pe DN 7, pe raza localității Câineni, județul Vâlcea, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat pe contrasens și a lovit un TIR, traficul rutier fiind blocat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălescu, a declarat, pentru Mediafax, că accidentul s-a produs într-o curbă, șoferul autoutilitarei intrând în depășire.

„O dubă a lovit un TIR, după ce a rulat pe celălalt sens. Duba a pătruns pe contrasens pe fondul neadaptării vitezei la o curbă la stânga și ploaie torențială a pierdut controlul volanului. Sunt 3 victime decedate, doua tinere și șoferul de pe dubă”, a declarat Sandra Dăscălescu.

În urma impactului, ocupanții autoutilitarei au rămas încarcerați în autovehicul, fiind nevoie de intervenția pompierilor.

„S-au anunțat trei victime încarcerate. S-a acționat pentru descarcerarea victimelor și acordarea primului ajutor. Din nefericire, au decedat cei trei ocupanți ai dubiței”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, locotenent colonelul Cătălin Popescu.

Timp de mai bine de o oră, traficul rutier pe DN 7, între județele Sibiu și Vâlcea, în zona localității Câineni, a fost blocat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină