Cel puțin o persoană a murit, iar alte 12 au fost rănite, patru fiind în stare gravă, în urma incidentului produs luni seară la periferia orașului Paris, anunță autoritățile franceze, precizând că este vorba de un act deliberat, care însă nu este de tip terorist.
„Este vorba de un act deliberat, dar care, conform informațiilor existente în acest moment, nu are nicio legătură cu terorismul”, a comunicat Parchetul din Meaux, citat de Agenția France-Presse.
Potrivit Ministerului de Interne, o fetiță de opt ani a fost ucisă în incident, iar alte 12 persoane au fost rănite, patru fiind în stare gravă, relatează postul BFMTV.
Incidentul a avut loc la restaurantul-pizzerie Cesena, situat în localitatea Sept-Sorts (Seine-et-Marne), la aproximativ 40 de kilometri est de orașul Paris.
Șoferului vehiculului a încercat să fugă după ce a lovit cu un vehicul marca BMW clienții restaurantului. Individul nu figurează în evidențele serviciilor secrete ca având legături cu grupuri teroriste islamiste.
Anchetatorii încearcă să afle motivația individului.
„Este vorba de un bărbat născut în anul 1985, necunoscut de serviciile de justiție și poliție. Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, bărbatul a avut o tentativă de sinucidere săptămâna trecută”, a declarat Pierre-Henry Brandet, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Interne.